Acatistul Cuviosului Părintelui nostru Stelian – Ocrotitorul pruncilor – 26 noiembrie
Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
CONDACELE şi ICOASELE:
Condacul 1
Iubite al lui Hristos, făcătorule de minuni, grabnic ajutătorule al nostru, cuvioase părinte, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce te-a sfinţit pe tine din sânul maicii tale, cele de laudă aducem ţie. Din toate nevoile scapă-ne pe noi, cei ce grăim către tine: Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Icosul 1
Făcătorul îngerilor şi al oamenilor te-a ales pe tine dintru început ca să preamăreşti cu viaţa ta îngerească numele Sfintei Treimi şi lepădând purtarea de grijă a lumii, că o rază prealuminoasă a Soarelui dreptăţii strălucind viaţa ta, noi privind preacinstitele tale nevoinţe, cu smerenie şi cu bucurie zicem unele ca acestea:
Bucură-te, cinstea Bisericii Sfinte;
Bucură-te, stâlpul cel puternic al Paflagoniei;
Bucură-te, rugătorul cel mare al pustiei;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei şi al iubirii;
Bucură-te, chipul cel blând al smereniei;
Bucură-te, mângâierea credincioşilor;
Bucură-te, îndreptătorul cel bun al păcătoşilor;
Bucură-te, alinarea cea blândă a bolnavilor;
Bucură-te, lauda cea curată a credincioşilor;
Bucură-te, îngrădirea cea lină a pustnicilor;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al 2-lea
Văzându-te pe tine Dumnezeu a fi sămânţă Sfântă şi aleasă, de la sânul maicii tale te-a sfinţit pe tine, şi vas al Sfântului Duh te-a arătat. Îndreptându-ţi viaţa spre însingurare, cu Sfânta Cruce pe care ai purtat-o până la sfârşitul vieţii, ai însemnat dragostea cea mare pentru noi a lui Hristos-Dumnezeu, Căruia Îi aduci cântare: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Înţelegere cerească s-a dăruit ţie, Părinte Stelian, că din tinereţile tale necontenit ai cugetat la cele înalte şi împărţind averea ta la săraci ai aflat adăpostire peştera întunecată, pe care luminând-o cu Sfintele tale rugăciuni, auzi de la noi unele ca acestea:
Bucură-te, lauda cea vestită a pământului Paflagoniei;
Bucură-te, strălucirea monahilor cea dorită;
Bucură-te, floarea cuvioşiei de Dumnezeu împodobită;
Bucură-te, frumuseţea Sfinţilor cea strălucită;
Bucură-te, cel ce pentru Domnul Hristos lumea ai părăsit;
Bucură-te, cel ce în peşteră ai locuit;
Bucură-te, că din tinereţe lui Dumnezeu ai urmat;
Bucură-te, că în viaţă fiind, de trup te-ai depărtat;
Bucură-te, cel ce până la moarte cu Crucea Domnului ai biruit;
Bucură-te, cel ce numai pe Hristos în tot locul şi în tot chipul ai slujit;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al 3-lea
Spre tine nădăjduind, de multe boli sufleteşti şi trupeşti ne-ai tămăduit şi ne-ai ferit de primejdii şi necazuri pe noi cei care ne rugăm ţie. Năzuind la tine cu lacrimi cerem să duci la tronul Celui Preaînalt rugăciunile celor ce slăvesc pe Dumnezeu cântând: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Având osârdie spre lupta vieţii monahicesti şi iubind sihăstria, într-o peşteră luminată doar de dragostea lui Dumnezeu ţi-ai făcut chilie şi acolo hrană de la înger ai primit sfârşindu-ţi viaţa cea bineplăcută lui Dumnezeu în nevoinţe, în post şi în rugăciune. Iar noi, minunându-ne de ostenelile tale cele Sfinte, aducem aceste cântări:
Bucură-te, cel ce de cele pieritoare te-ai lepădat;
Bucură-te, că de împărăţia cerească cu dorul inimii ai fost legat;
Bucură-te, că pe Hristos Domnul cu toată inima L-ai iubit;
Bucură-te, cel ce mintea şi inima prin rugăciune întru Domnul le-ai întărit;
Bucură-te, înţelepte al înţeleptilor luminător;
Bucură-te, cald binevestitor al bucuriei cereşti;
Bucură-te, izvorul de viaţă purtător al pustiei;
Bucură-te, glasul cel puternic risipitor al trândăviei;
Bucură-te, grabnicule mângâietor al necazurilor şi al durerilor sufleteşti;
Bucură-te, grabnicule tămăduitor al suferinţelor trupeşti;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al 4-lea
Viforul ispitelor celor rele alungând, ai trecut calea cea strâmtă şi cu suferinţe de multe feluri purtând jugul lui Hristos, jugul tăcerii şi al privegherii de multe nopţi cu darul lui Dumnezeu te-ai suit pe calea desăvârşirii, învrednicindu-te ca împreună cu îngerii să slăveşti pe Dumnezeu cântându-I: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Auzind şi văzând viaţa ta cea curată şi Sfântă, Cuvioase Părinte Steliane, toată ceata monahilor din ţara Paflagoniei s-a minunat şi s-a întrecut în a te lăuda pe tine; iar noi, credincioşii cu credinţă şi bucurie grăim aşa:
Bucură-te, cel ce la înălţimea sfinţeniei ai ajuns;
Bucură-te, crin ales cu bună mireasmă al pustiei;
Bucură-te, cel ce eşti a cerului minune şi vas de cinste al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, ostaşule al lui Hristos cu daruri cereşti înarmat;
Bucură-te, înainte rugător al nostru la tronul Marelui Împărat;
Bucură-te, slugă bună a Domnului cel spre bine folositor;
Bucură-te, ostenitorule preaplăcut al lui Dumnezeu;
Bucură-te, sprijinitorul nostru cel tare şi grabnic ajutător;
Bucură-te, că lui Hristos Domnul cu smerenie ai slujit;
Bucură-te, că ai întărit pe credincioşi în rugăciunile lor
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al 5-lea
Năpraznica moarte a pruncilor ai contenit, Sfinte Stelian, punându-i în afară de primejdie şi de moarte prin chemarea numelui tău şi prin zugrăvirea icoanei tale; şi atunci maicile cele mâhnite s-au bucurat de vederea fiilor lor şi au slăvit pe Dumnezeu cântând: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Mâhnirea maicilor în bucurie ai prefăcut, Sfinte Stelian, dând lor naştere de prunci buni şi ridicând din boli pe cei bolnavi cu rugăciunile tale, că cel ce ai în tine sălăşluirea harului dumnezeiesc; pentru aceasta noi credincioşii, cunoscând faptele tale cele minunate şi Sfinte, cântăm către tine aşa:
Bucură-te, cela ce cu blândeţea ai depărtat duhul cel rău;
Bucură-te, că ai mângâiat pe maicile mâhnite de boala fiilor lor;
Bucură-te, că ai ridicat din boli pe mulţi prunci;
Bucură-te, că prin aceasta ocrotitor al copiilor te-ai arătat;
Bucură-te, că la tine copiii neîncetat au alergat;
Bucură-te, că lucrător al dragostei lui Dumnezeu te-ai arătat prin faptele tale;
Bucură-te, liniştirea celor înfricoşaţi;
Bucură-te, pururea ajutător al familiilor noastre;
Bucură-te, pururea ocrotitor al pruncilor;
Bucură-te, pustnice, înarmat cu daruri cereşti;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al-6-lea
Ţinutul Paflagoniei laudă şi astăzi luptele şi nevinţele tale, Sfinte Stelian; că locurile cele neumblate ale pustiei, cu rugăciunile tale le-ai umplut de bună mireasmă, că un alt Ilie Tesviteanul, odraslă pustiei arătându-te; pentru aceasta, laudă aducem lui Dumnezeu şi cântăm: Aliluia!
Icosul al-6-lea
Ca un luceafăr strălucind, întunericul necredinţei ai risipit, şi cu numele tău cel Sfinţit pe mulţi din umbra păcatului la lumina mântuirii i-ai ridicat; pentru aceasta şi darul de a face minuni de la Domnul ai primit. Pentru ale tale osteneli şi daruri duhovniceşti cântăm către tine aşa:
Bucură-te, văzatorule de Dumnezeu prea luminat;
Bucură-te, locaş prea înfrumuseţat al Sfântului Duh;
Bucură-te, prin care se împodobesc cuvioşii;
Bucură-te, prin care se întăresc credincioşii;
Bucură-te, că ai gustat dulceaţa Raiului, aflându-te în trup stricăcios;
Bucură-te, că te-ai îndulcit de pâinea vieţii;
Bucură-te, că te-ai adăpat cu apa vieţii;
Bucură-te, că ne-ai arătat nouă calea la cer;
Bucură-te, focule care arzi taberele demonilor;
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al-7-lea
Toată firea omenească s-a minunat de viaţa ta cea însingurată, Cuvioase Stelian, îmbrăcat fiind în haina smereniei celei adevărate şi de la Domnul învrednicindu-te de mari daruri; pentru aceea, împreună cu tine slăvim pe Dumnezeu cântând: Aliluia!
Icosul al-7-lea
Arătat-a faptură nouă Stăpânul tuturor prin tine, cuvioase părinte, prin tine care toată viaţa pentru Domnul Hristos în pustie ai petrecut, cu smerenie gândind spre cele înalte şi cu rugăciunea izvor de daruri îmbelşugând. Iar noi, cei întunecaţi cu grijile şi patimile, cu umilinţă lăudăm dragostea ta cea curată şi Sfântă pentru Dumnezeu şi cu bucurie cântăm către tine aşa:
Bucură-te, trandafir înmiresmat cu mirosul cel de taină;
Bucură-te, izvor nesecat de bunătate;
Bucură-te, rugător fierbinte pentru cei cuprinşi de patimi;
Bucură-te, păstorul nostru cel preabun;
Bucură-te, părintele nostru cel milostiv şi blând;
Bucură-te, vindecătorul suferinţelor noastre;
Bucură-te, călăuzitorul vieţii noastre;
Bucură-te, mângâietorul sufletelor întristate;
Bucură-te, liniştitorul sufletelor tulburate;
Bucură-te, ridicarea celor căzuţi în păcat;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al-8-lea
În trup fiind tu încă toţi s-au bucurat de îngereasca ta viaţă, iar acum, în slăvile cereşti fiind, înaintea Împăratului Hristos stând, nu ne uita pe noi cei ce săvârşim pomenirea ta; ci te roagă pentru noi, cerând pentru noi iertare de păcate şi împărtăşire de veşnicele bunătăţi, că să cântăm împreună cu tine în veci: Aliluia!
Icosul al-8-lea
Văzându-te pe tine vas ales al Sfântului Duh, din locuri îndepărtate la tine au alergat mulţimile de credincioşi, şi de la tine au cerut ajutor; cărora vindecări revărsând, auzi de la noi unele ca acestea:
Bucură-te, rugătorule spre mântuire al celor ce te cinstesc;
Bucură-te, tămăduirea celor bolnavi şi a celor suferinzi;
Bucură-te, cel ce ai biruit cu rugăciunea săgeţile vrăjmaşului;
Bucură-te, că Dumnezeu a sălăşluit în inima ta curată;
Bucură-te, că nevoinţele tale pe îngeri au veselit;
Bucură-te, că prin ele pe cel rău ai biruit;
Bucură-te, că ai izbăvit pe credincioşi de vrăjmaşi cu rugăciuniie tale;
Bucură-te, stâlpul cel drept al monahilor;
Bucură-te, cinstea şi podoaba credincioşilor;
Bucură-te, cel ce te rogi necontenit pentru toţi către Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al-9-lea
Când ai ajuns la sfârşitul ostenelilor tale cele mântuitoare, Cuvioase Stelian, ţi-ai încredinţat sufletul tău curat în mâinile lui Dumnezeu; iar Sfinţii îngeri l-au purtat la tronul cel mai presus de ceruri cântând cântare de laudă către Dumnezeu, Care este minunat întru Sfinţii Lui: Aliluia!
Icosul al-9-lea
Înţelepţii cei binevorbitori nu pot lăuda cum se cuvine puterea dragostei tale către Dumnezeu, că ai miluit cu rugăciunea şi cu fapta, arătându-te: bună călăuzire celor rătăciţi, bolnavilor tămăduire, maicilor rămase fără de prunci mângâiere; iar noi, bucurându-ne de darul acesta minunat dat ţie, cu multumire cântăm:
Bucură-te, că din lume în pustie te-ai ascuns ca pe Dumnezeu să-L lauzi;
Bucură-te, că şi acum nu încetezi a te ruga pentru noi;
Bucură-te, că Dumnezeu ţi-a dat ţie darul facerii de minuni;
Bucură-te, că pe maicile mâhnite de moartea pruncilor cu rodire iarăşi le-ai mângâiat;
Bucură-te, că te-ai arătat tămăduitor de multe patimi;
Bucură-te, doctor grabnic tămăduitor;
Bucură-te, ajutătorul nostru cel fierbinte;
Bucură-te, cel ce aperi pe prunci de boli;
Bucură-te, mare folositor al celor ce-ţi poartă numele;
Bucură-te, grabnicule ajutător al celor ce te cinstesc pe tine;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al 10-lea
Având îndrăzneală către Hristos, Dumnezeul nostru, pe acesta roagă-L, Sfinte Stelian, pentru noi cei ce săvârşim cu dragoste pomenirea ta, preaslăvind pe Dumnezeu şi cântând: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Cu smerenie ne închinăm lui Dumnezeu şi cu credinţă sărutăm sfântă icoana ta, Cuvioase Părinte Stelian; şi sufletul nostru şi trupul nostru primesc ajutor şi izbăvire de patimi, de ispite şi de primejdii; pentru aceasta te lăudăm cântând:
Bucură-te, mirul cel bun mirositor al lui Hristos;
Bucură-te, că ale tale rugăciuni sunt bine-primite;
Bucură-te, că prin ele credincioşii primesc har;
Bucură-te, cel ce biruieşti ispitele de tot felul;
Bucură-te, cel ce doreşti mântuire sufletelor noastre;
Bucură-te, curăţitorule de patimi al trupurilor noastre;
Bucură-te, ocrotitorul celor din primejdii;
Bucură-te, că tu ne eşti apărător la Judecată;
Bucură-te, cel ce prin împărtăşire eşti fiu al lui Dumnezeu
Bucură-te, înălţarea credincioşilor spre mântuire;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al 11-lea
Cuvioase Părinte Stelian, tu care toată viaţa te-ai arătat împlinitor al poruncilor Domnului, dă-ne şi nouă ajutor ca să fim lucrători poruncilor Sale şi moştenitori ai împărăţiei cerurilor făcându-ne, să cântăm împreună cu tine în veci: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm în biserica Domnului şi să ne rugăm Cuviosului Stelian, pe care, cinstindu-l cu cântări duhovniceşti şi cu făclii aprinse, să cântăm aşa:
Bucură-te, înger de trup purtător;
Bucură-te, omule cu îngerii vorbitor;
Bucură-te, că viaţa toată Domnului o ai închinat;
Bucură-te, că prin aceasta slugă bună a Domnului te-ai arătat;
Bucură-te, că tu cununa nemuririi de la Dumnezeu ai primit;
Bucură-te, că fericirea cerească cu toţi Sfinţii ai moştenit;
Bucură-te, că de acolo pe noi ne priveghezi;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale pe noi ne întăreşti;
Bucură-te, că şi acum la ajutorul tău alergăm;
Bucură-te, învăţătorul tinerilor şi sprijinitorul bătrânilor;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al 12-lea
Lăudând proslăvirea ta te fericim toţi credincioşii, Cuvioase Părinte Stelian, lauda Bisericii şi podoaba monahilor; roagă pe Milostivul Dumnezeu să ocrotească Biserica şi pe credincioşii robii Săi de toată reaua întâmplare; ocroteşte casele noastre cu căldura rugăciunilor tale ca împreună să cântăm cântare sfântă: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Ca un trandafir nevestejit cu bună mireasmă a darului lui Dumnezeu ai umplut, cuvioase părinte, marginile lumii; umple de bună mireasmă duhovnicească pe cei ce praznuiesc pomenirea ta şi ţi-au alcătuit laude ca acestea:
Bucură-te, cel ce cu iubirea ta pe credincioşi ai luminat;
Bucură-te, cel ce cu dar dumnezeiesc pe bolnavi ai vindecat;
Bucură-te, izvor nesecat al laudei celei Sfinte;
Bucură-te, desfătarea celor minunate şi negrăite;
Bucură-te, alinarea cea dulce a pruncilor celor iubiţi;
Bucură-te, că pe toţi îi mângâi, făcându-i fericiţi;
Bucură-te, că toţi primim îndemnurile tale;
Bucură-te, că toţi urmându-ţi pilda vieţii ne mântuim;
Bucură-te, mângâierea celor ce cer la tine ajutor;
Bucură-te, sprijin şi Sfânt ocrotitor al creştinilor;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al 13-lea
O, preafericite, Sfinte şi făcătorule de minuni Părinte Stelian, primind această puţină rugăciune ce se înalţă întru lauda ta, mijloceşte la Bunul Dumnezeu pentru noi cei ce te cinstim pe tine, iertare de păcate să ne dăruiască, sănătate nouă şi copiilor noştri, pace lumii şi linişte caselor noastre, ale celor ce slăvim pe Dumnezeu şi cântăm: Aliluia! (de trei ori)
Apoi iarăşi se zice Icosul întâi
Făcătorul îngerilor şi al oamenilor te-a ales pe tine dintru început ca să preamăreşti cu viaţa ta îngerească numele Sfintei Treimi şi lepădând purtarea de grijă a lumii, că o rază prealuminoasă a Soarelui dreptăţii strălucind viaţa ta, noi privind preacinstitele tale nevoinţe, cu smerenie şi cu bucurie zicem unele ca acestea:
Bucură-te, cinstea Bisericii Sfinte;
Bucură-te, stâlpul cel puternic al Paflagoniei;
Bucură-te, rugătorul cel mare al pustiei;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei şi al iubirii;
Bucură-te, chipul cel blând al smereniei;
Bucură-te, mângâierea credincioşilor;
Bucură-te, îndreptătorul cel bun al păcătoşilor;
Bucură-te, alinarea cea blândă a bolnavilor;
Bucură-te, lauda cea curată a credincioşilor;
Bucură-te, îngrădirea cea lină a pustnicilor;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Şi Condacul întâi
Iubite al lui Hristos, făcătorule de minuni, grabnic ajutătorule al nostru, cuvioase părinte, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce te-a sfinţit pe tine din sânul maicii tale, cele de laudă aducem ţie. Din toate nevoile scapă-ne pe noi, cei ce grăim către tine: Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
După aceasta se zice această:
RUGĂCIUNE
Cuvioase Părinte Stelian, sprijinitorul şi călăuzitorul în rugăciunile noastre, patimile trupeşti biruind şi împreună cu îngerii locuind, priveşti neîncetat mărirea cea gătită Sfinţilor, de lumina cerească umplându-te. Acum, în mărirea cerească vieţuind şi înaintea Împăratului Hristos stând, nu uita pe credincioşii care cu îndrăzneală înalţă rugăciuni şi cer sprijinul tău. Cel ce de la sânul maicii tale ai fost Sfinţit, şi vas ales al Duhului Sfânt te-ai arătat, luând sub ocrotirea ta pe mame şi pe copii, ferindu-i de întristare şi de boală, arată-te grabnic vindecător al suferinţelor şi al bolilor sufleteşti şi trupeşti ale celor ce te laudă pe tine. Cel ce din pustiul Paflagoniei ai făcut loc de preamărire a Sfintei Treimi, fă şi din pustiul inimilor noastre ţarină bine-plăcută a harului dumnezeiesc, în care să înflorească crinii cei mântuitori ai credinţei şi să se înmulţească roadele sfinţitoare ale faptelor bune; ocroteşte cu rugăciunile tale familiile şi pe copiii noştri, cerând de la Milostivul Dumnezeu iertare de păcate, sănătate şi mântuire, că prin tine şi împreună cu tine să lăudăm Numele cel Sfânt al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.