Acatistul Maicii Domnului Umilenia – Floarea Smereniei
Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege “Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)
Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Condacul 1
Celei mai smerite Împărătese, a lumii şi a îngerilor, îi aducem cereri, mulţumiri şi laude, că s-a învrednicit a fi cea mai frumoasă floare a omeni-rii, întru care a binevoit Dumnezeu a Se face Om, pentru mântuirea noas-tră. Iar tu, Floarea smereniei, Maică Preacurată, dăruieşte-ne nouă din smerenia ta, ca să-L primim pe Dumnezeu în sufletele noastre!
Icosul 1
Îngerii, înaintea oamenilor, ţi s-au închinat, Fecioară smerită şi de toţi lăudată, iar Arhanghelul Gavriil a fost trimis să-ţi spună vestea cea de taină, pe care ţi-a dezvăluit-o Dumnezeu numai ţie:
Bucură-te, Maica Smereniei;
Bucură-te, Fecioara aleasă ca o floare a omenirii;
Bucură-te, ceea ce eşti şi vei fi cea mai lăudată;
Bucură-te, Maica Domnului;
Bucură-te, Împărăteasa îngerilor;
Bucură-te, cea pentru care Dumnezeu a umplut lumea cu icoane făcătoare de minuni;
Bucură-te, Poarta Întrupării;
Bucură-te, veşnic arătătoarea Pruncului Dumnezeiesc;
Bucură-te, răsadul cel bun, urmaşa Evei;
Bucură-te, împlinirea aşteptărilor celor de demult;
Bucură-te, mirarea cetelor îngereşti;
Bucură-te, Maică smerită a lui Dumnezeu;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!
Condacul al 2 – lea
Viaţa Maicii Sfinte a fost un neîntrerupt „Aliluia”, pentru care îngerii s-au înfricoşat şi capul şi-au plecat, recunoscând-o pe dânsa drept Împără-teasa lor preaslăvită, cea mai frumoasă floare înflorită în toată omenirea.
Icosul al 2 -lea
Coborându-se Fecioara de mică în adâncurile nebănuite de noi ale smereniei, Domnul a binecuvântat-o mai mult decât pe toţi şi prin glasurile îngereşti şi omeneşti o laudă aşa:
Bucură-te, Măicuţa durerilor;
Bucură-te, ceea ce suspini pentru toate sufletele;
Bucură-te, ceea ce te bucuri de mântuirea noastră;
Bucură-te, ceea ce ai zis: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”;
Bucură-te, chipul desăvârşit al smereniei;
Bucură-te, Învăţătoarea noastră întru ale tăcerii şi modestiei
Bucură-te, ceea ce ne dai speranţă şi putere pe calea nevoinţei;
Bucură-te, cel mai frumos palat al lui Dumnezeu;
Bucură-te, întâia biserică sfinţită;
Bucură-te, cutremurarea iadului;
Bucură-te, Izgonitoarea setei de răzbunare;
Bucură-te, Încurajatoarea celor nebăgaţi în seamă de lume;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!
Condacul al 3 – lea
Lacrimile Preacuratei s-au făcut pentru noi izvor de bunătăţi, de milă şi de har, curgând nesecat prin icoanele sale lăsate lumii. Iartă-ne, Măicuţa noastră, a oropsiţilor, pentru durerile pe care ţi le pricinuim prin greşelile noastre. Pentru toate lacrimile sfinte vărsate pentru noi, Îi cântăm cu smerenie Fiului tău: Aliluia!
Icosul al 3 – lea
Nimeni nu a mai plâns pe pământ şi în cer mai cu durere decât Maica lui Dumnezeu. Şi nu numai la moartea Fiului ei pe Cruce, când prin inimă i-a trecut sabie, după proorocie, ci şi atunci când a văzut moartea sufle-tească a fiecăruia dintre noi, iar lacrimile ei au rodit bucurie şi întoarcere la Dumnezeu a multora, pentru care îi cântăm Fecioarei aşa:
Bucură-te, smerenie înlăcrimată;
Bucură-te, ceea ce te bucuri pentru întoarcerea noastră la Dumnezeu;
Bucură-te, cea mai cinstită fiică a Evei;
Bucură-te, ceea ce porţi cel mai frumos şi mai slăvit nume, Marie;
Bucură-te, Împărăteasa care nu trece cu vederea pe niciuna din slugile sale;
Bucură-te, smerenie în laudă;
Bucură-te, Ghiocelul omenirii;
Bucură-te, după cum ţi-a spus Arhanghelul;
Bucură-te, cu o bucurie mai mare decât a Evei în Rai;
Bucură-te, mai mult decât Sfânta Elena la găsirea Crucii;
Bucură-te, alături de Fiul tău, în cer;
Bucură-te, strigătul de biruinţă al Evei celei mult-întristate;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!
Condacul al 4 – lea
Noi nu putem răbda cât ai răbdat tu pentru omenire. Noi nu putem înţelege durerile sufletului tău smerit, o, Maică. Iartă-ne puţinătatea credinţei, a nădejdii şi a dragostei şi primeşte din partea noastră, ca dar, cântarea către Fiul tău: Aliluia!
Icosul al 4 – lea
Cei care au crezut că te-au înţeles pe deplin s-au cufundat în mândrie şi înşelare, iar cei care s-au smerit, îngenunchind înaintea icoanei tale, au primit de la Dumnezeu, prin tine, revărsarea harului. De aceea îţi mulţu-mim, grăind:
Bucură-te, răbdarea fără cârtire;
Bucură-te, smerenie nepoticnită;
Bucură-te, taină adâncită şi neînţeleasă;
Bucură-te, Împărăteasa noastră cea plină de bunătate şi dăruire;
Bucură-te, Maică Sfântă ce împodobeşti bisericile cu icoana ta;
Bucură-te, prietena omenirii;
Bucură-te, rugătoarea noastră în cer;
Bucură-te, sufletul cel mai strălucitor;
Bucură-te, ceea ce te-ai transformat în bucuria credincioşilor;
Bucură-te, ocrotirea noastră;
Bucură-te, cea nedescrisă de cuvinte;
Bucură-te, Maică, în faţa căreia graiul omenesc se retrage neputincios;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!
Condacul al 5 – lea
Nu e nimeni care să nu fi auzit de numele tău cel sfânt, Preacurată Fecioară Maria. Cei care nu l-au cinstit, mult au pierdut, iar cei care l-au păstrat în inimă cu evlavie, închinându-ţi-se ca Maicii lui Dumnezeu, au fost răsplătiţi de Fiul tău cu împlinirea rugăciunilor, la vreme potrivită. De aceea noi, credincioşii, îi cântăm Fiului tău împreună cu îngerii: Aliluia!
Icosul al 5 – lea
Pământul s-a umplut de biserici, dintre care nenumărate poartă hra-mul tău, al preasfintelor tale sărbători, Fecioară Maria. Ele sunt buchetul de flori pe care ţi-l oferim împreună cu rugăciunile noastre dinaintea icoanelor tale. Ajută-ne, Maică a Domnului şi a noastră, ca să ne păstrăm credinţa iubitoare, neschimbată, până la sfârşit, şi să-ţi putem cânta în veşnicie aşa:
Bucură-te, ajutătoarea noastră de zi cu zi;
Bucură-te, darul nostru de la Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ne-ai fost dată ca Maică;
Bucură-te, că suntem nevrednici de mila ta cea mare;
Bucură-te, că fără tine ne-am poticni la vreme de încercare;
Bucură-te, miluitoarea noastră cea fără părtinire şi neobosită;
Bucură-te, sporitoarea darurilor date nouă de Dumnezeu;
Bucură-te, înţelepţirea noastră neştiută;
Bucură-te, Rai înflorit pe pământ;
Bucură-te, perla ascunsă, cu chip blând;
Bucură-te, cea îmbrăcată pururea în haina cea strălucitoare a smereniei;
Bucură-te, ceea ce ne înţelegi dorurile şi durerile;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!
Condacul al 6 – lea
Milioane de minuni au răsărit, ca stelele pe cerul lumii, prin mijlocirea ta, Fecioară. Ele nu se opresc până la sfârşitul lumii, până la ultimul strigăt al vreunui credincios către tine. Uimiţi de bunătatea ta, îngerii Îi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6 – lea
Viaţa fiecărui creştin este presărată cu minuni ale Maicii Domnului, ştiute şi neştiute. De multe ori, Preacurata nu aşteaptă cererea noastră, pentru a ne ajuta, ci fiind o Maică plină de iubire şi răbdare, ne îndreaptă pe calea mântuitoare, dorind să ajungem biruitori alături de Fiul ei şi de dânsa, în Raiul redeschis. Plini de cucernicie, ştiind că de multe ori am uitat să-i mulţumim Fecioarei Maici, noi îi cântăm acum aşa:
Bucură-te, bucură-te cu bucurie nesfârşită;
Bucură-te, ceea ce ne dăruieşti bucurii duhovniceşti;
Bucură-te, Maica izvorâtoare de minuni;
Bucură-te, ceea ce ne deschizi ochii sufletului asupra bunătăţilor netrecătoare;
Bucură-te, că ne scoţi din valurile lumii şi ne duci spre pacea lină;
Bucură-te, ceea ce ne ajuţi să ne ruşinăm de păcatele noastre;
Bucură-te, vas ales al smereniei;
Bucură-te, că ne sprijini la necaz, ca să înţelegem mâna Proniei în toate;
Bucură-te, templul cel slăvit al Duhului Sfânt;
Bucură-te, Maica bucuriei, smereniei şi răbdării;
Bucură-te, cea mult cântată şi mult lăudată;
Bucură-te, Fecioara cu cel mai bun nume;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!
Condacul al 7 – lea
Atunci când frica şi jalea vor cuprinde omenirea, la Judecata de Apoi, când cărţile îngerilor se vor deschide şi nu va fi loc de fugă pentru nimeni, şi atunci mila ta va îmbrăţişa făptura, încât tu vei mijloci la Dreptul Jude-cător pentru iertarea păcatelor noastre, Născătoare de Dumnezeu.
Temându-ne de clipele acelea, alături de îngerii cei buni cântăm cu umilinţă: Aliluia!
Icosul al 7 – lea
La tine nu este pedeapsă fără timp de îndreptare, la tine nu este faţă îndelung întoarsă de la cei păcătoşi, la tine nu este oprire a izvorului minunilor, Fecioară Maria. De aceea noi, cei păcătoşi, te strigăm să ne ajuţi, să ne schimbăm viaţa, să urmăm calea pocăinţei şi să îţi cântăm:
Bucură-te, Maică a milei;
Bucură-te, ceea ce ne ajuţi întotdeauna;
Bucură-te, fericire în smerenie;
Bucură-te, Fecioară strălucitoare;
Bucură-te, Maica Soarelui veşnic;
Bucură-te, Apărătoarea noastră în faţa Dreptului Judecător;
Bucură-te, Floare între florile Raiului;
Bucură-te, mâna întinsă păcătoşilor;
Bucură-te, ceea ce plângi pentru păcatele noastre;
Bucură-te, izvor de pocăinţă;
Bucură-te, Maică a creştinilor, lăsată nouă de Hristos;
Bucură-te, mângâierea noastră;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!
Condacul al 8 – lea
Cu câtă seninătate ai stat, Maică, înaintea încercărilor vieţii, învelindu-te cu haina dragostei de Fiul tău şi Dumnezeu şi împodobită fiind cu o cunună de smerenie neţărmuită. Pentru aceasta, îngerii ţi-au slujit şi îţi slujesc cu bucurie, cântând Fiului tău preaiubit: Aliluia!
Icosul al 8 – lea
Aşa a binevoit Dumnezeu, ca să Se facă Om şi să aibă drept Maică pe cea mai frumoasă şi mai smerită dintre fecioarele lumii, pe Maria, fiica Anei. Îţi mulţumim, Doamne, că prin dânsa Tu ai căutat spre noi, ca să ne afli. Căci noi suntem oile cele pierdute, care suspină să le găseşti, grăind către Maica Ta aşa:
Bucură-te, mărgăritarul cel mai de preţ al pământului;
Bucură-te, lună între stelele Raiului;
Bucură-te, Maica lui Dumnezeu (Theotokos);
Bucură-te, cea anunţată de proorocii din vechime;
Bucură-te, ceea ce ai fost lăudată de Elisabeta;
Bucură-te, bucuria păstorilor veniţi la iesle;
Bucură-te, uimirea magilor veniţi din Răsărit;
Bucură-te, cea către care dreptul Simeon s-a închinat şi a profeţit;
Bucură-te, ceea ce ai plecat în Egipt, la sfatul îngerului;
Bucură-te, cea sub ochii căreia a crescut Pruncul dumnezeiesc;
Bucură-te, iubire de mamă pentru neamul creştinilor;
Bucură-te, cea mult cinstită de către Sfinţii Apostoli;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!
Condacul al 9 – lea
Dorind să-ţi arate cinstea şi supunerea pe care ţi le poartă, Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos, a săvârşit prima Sa minune la îndemnul tău părintesc, Fecioară Maria, pe când vă aflaţi la o nuntă din Cana Galileii. Îţi mulţumim deci, ajutătoarea noastră, începătoarea minunilor, şi cu umilin-ţă Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9 – lea
Pentru mila şi ruga ta, Fecioară, Domnul a transformat apa în vinul cel bun, în Cana Galileii, învăţându-ne că aşa va fi pentru noi, cei păcătoşi, trecerea de la moarte la viaţă. Ne închinăm ţie, Maică şi Fecioară, şi te lăudăm grăind:
Bucură-te, cea plină de milă şi de har;
Bucură-te, ceea ce nu ne treci cu vederea de-a lungul vieţii noastre;
Bucură-te, rugătoarea noastră puternică;
Bucură-te, cea ale cărei rugăciuni sunt mereu ascultate;
Bucură-te, Preasfântă care ai pogorât cerul pe pământ;
Bucură-te, deschizătoarea uşii milei;
Bucură-te, smerenie îmblânzitoare;
Bucură-te, gând curat împodobit cu modestie;
Bucură-te, lacrima sfinţită a pământului;
Bucură-te, cea care te-ai făcut pricina celei dintâi minuni a lui Iisus;
Bucură-te, ajutătoarea familiilor creştine;
Bucură-te, ocrotitoarea copiilor;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!
Condacul al 10 – lea
În lumea aceasta durerea nu conteneşte, suspinul nu se opreşte. Bucuria este trecătoare şi prea puţină pentru sufletele noastre însetate de veşnicie. Multă mângâiere şi alinare primim noi de la icoana Fecioarei Maria, rugându-ne cu credinţă. Bucuria cea veşnică să o ceri pentru noi, Fecioară, ca să putem cânta Domnului în vecii nesfârşiţi: Aliluia!
Icosul al 10 – lea
Exemplu de smerenie şi de răbdare ne este nouă Maica Preasfântă. Când suntem copleşiţi şi însinguraţi ne ridicăm ochii spre icoana dânsei, ştiind că nu ne-a părăsit. Te rugăm să ne dăruieşti din dulceaţa smereniei şi blândeţii tale, Fecioară, şi să ne ancorezi în răbdare până la sfârşitul vieţii noastre pământeşti, iar noi să te lăudăm aşa:
Bucură-te, oglindă străvezie a Raiului;
Bucură-te, ceea ce muţi din loc munţii neputinţelor noastre;
Bucură-te, curcubeul păcii şi al speranţei;
Bucură-te, alinătoarea inimilor obosite;
Bucură-te, ajutorul sărmanilor răbdători;
Bucură-te, minune tăinuită în smerenie;
Bucură-te, Maică a curăţiei sufleteşti;
Bucură-te, mânăstire în care a locuit Hristos;
Bucură-te, duioşie negrăită;
Bucură-te, preafericită şi mult-lăudată Fecioară;
Bucură-te, puritate neîntrecută de îngeri;
Bucură-te, ceea ce ne dai minunile ca o ploaie de primăvară;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!
Condacul al 11 – lea
Ne smerim înaintea ta, Împărăteasă a blândeţii şi a bunătăţii şi îţi adu-cem în dar rugăciunile noastre nevrednice. Ştim că nu le vei trece cu vede-rea, ci le vei înfăţişa Fiului tău ca pe darurile celor trei Crai, cerându-I pentru noi milă, har şi pocăinţă. Dă-ne, Maică, rugăciunea neîncetată a inimii curate, ca să-I cântăm şi pe pământ, şi în cer, lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11 – lea
Tânjeşte sufletul nostru, Maică, după rugăciunea cea fără oprire a ini-mii, pe care tu ai avut-o, învăluită în smerenia ta adâncită. Nu ne lăsa, Maică, dorul neîmplinit, ci ajută-ne să ne transformăm în vase ale harului, în sfeşnice nestinse, ca împreună cu femeile mironosiţe şi cu cetele nenumărate ale tuturor Sfinţilor să te putem lăuda neîntrerupt, cântând:
Bucură-te, Maică a rugăciunii smerite;
Bucură-te, ceea ce nu ţi-ai curmat rugăciunea plină de iubire;Piczo Glitter Graphics
Bucură-te, Fecioară Maria, mijlocitoarea rugăciunii inimii;
Bucură-te, smerenie dezvăluită de Dumnezeu;
Bucură-te, Preacinstită Maică, noua Evă minunată;
Bucură-te, cea pe care şarpele cel vechi nu a putut să o ademenească;
Bucură-te, învingătoarea ispitelor prin smerenie şi iubire;
Bucură-te, prietena celor ce se ostenesc în rugăciuni şi privegheri;
Bucură-te, întăritoarea mânăstirilor ortodoxe;
Bucură-te, Floare neîntinată şi neveştejită a fecioriei şi smereniei;
Bucură-te, ceea ce ne îndemni la Împărtăşania cu Trupul şi Sângele Fiului tău iubit;
Bucură-te, Maica Mântuitorului lumii;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!
Condacul al 12 – lea
Nu îndrăznim să privim chipul tău preafrumos din icoană, în care străluceşti ca o Împărăteasă a lumii. Cu capul plecat te rugăm, Maică a noastră, să nu ne lipseşti în viaţa cea veşnică de vederea chipului tău minunat şi a Fiului tău Celui biruitor. Primeşte, Doamnă şi Stăpână, firava noastră rugă, din inimă zdrobită, ca glasul nostru să se poată împleti în eternitate cu cel îngeresc într-un neoprit: Aliluia!
Icosul al 12 – lea
Inima noastră plânge, Maică, după vederea ta neîncetată, ca Doamnă şi Împărăteasă în Rai, alături de Dumnezeu, de Îngeri şi de Sfinţi. Ajută-ne şi învaţă-ne să urcăm acolo, pe treptele rugăciunii smerite, având darul discernământului, pentru care să îţi mulţumim cu umilinţă:
Bucură-te, Doamna noastră preacinstită;Piczo Glitter Graphics
Bucură-te, strălucire plină de iubire;
Bucură-te, ceea ce ai bucurat pe părinţii tăi cei credincioşi;
Bucură-te, cântec în acorduri de smerenie şi har;
Bucură-te, ciocârlia lumii, ceea ce te-ai înălţat cel mai mult spre Soarele neapus;
Bucură-te, privighetoare ce ne alini dorurile cele curate ale inimii;
Bucură-te, slava şi frumuseţea omenirii;
Bucură-te, scară împodobită spre cer;
Bucură-te, psaltire alungătoare a demonilor;
Bucură-te, cea mai strălucitoare biserică a noastră;
Bucură-te, Regina Îngerilor şi a Sfinţilor;
Bucură-te, ceea ce ne aştepţi în Raiul lui Hristos;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!
Condacul al 13 – lea
O, Floarea smereniei, Maica bunătăţii şi a iubirii neţărmuite, Fecioară Maria, ajută-ne pe calea acestei vieţi, dăruindu-ne răbdare şi rugăciune smerită, cuget plecat şi ochi deschişi ai sufletului, ca să te putem slăvi pururea în Raiul duhovnicesc, unde ne aştepţi cu dragoste, de-a dreapta Fiului tău. Şi atunci, mântuiţi, să-I putem cânta Lui, neîncetat: Aliluia!
(de 3 ori)
Apoi se zice iarăşi
Condacul 1
Celei mai smerite Împărătese, a lumii şi a îngerilor, îi aducem cereri, mulţumiri şi laude, că s-a învrednicit a fi cea mai frumoasă floare a omeni-rii, întru care a binevoit Dumnezeu a Se face Om, pentru mântuirea noas-tră. Iar tu, Floarea smereniei, Maică Preacurată, dăruieşte-ne nouă din smerenia ta, ca să-L primim pe Dumnezeu în sufletele noastre!
Icosul 1
Îngerii, înaintea oamenilor, ţi s-au închinat, Fecioară smerită şi de toţi lăudată, iar Arhanghelul Gavriil a fost trimis să-ţi spună vestea cea de taină, pe care ţi-a dezvăluit-o Dumnezeu numai ţie:
Bucură-te, Maica Smereniei;
Bucură-te, Fecioara aleasă ca o floare a omenirii;
Bucură-te, ceea ce eşti şi vei fi cea mai lăudată;
Bucură-te, Maica Domnului;
Bucură-te, Împărăteasa îngerilor;
Bucură-te, cea pentru care Dumnezeu a umplut lumea cu icoane făcătoare de minuni;
Bucură-te, Poarta Întrupării;
Bucură-te, veşnic arătătoarea Pruncului Dumnezeiesc;
Bucură-te, răsadul cel bun, urmaşa Evei;
Bucură-te, împlinirea aşteptărilor celor de demult;
Bucură-te, mirarea cetelor îngereşti;
Bucură-te, Maică smerită a lui Dumnezeu;
Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!
Rugăciune către Preasfânta
Născătoare de Dumnezeu
Preasfântă Fecioară, Floare a smereniei, bunătăţii şi a dragostei curate, Sfeşnic strălucitor şi plin de har, primeşte puţina noastră rugăciune şi nu ne ruşina în cererile noastre.
Ştim că nu avem Fericirea inimii curate, pentru a-L vedea pe Dumnezeu, şi nici Fericirea celor smeriţi, pentru a fi mângâiaţi de harul necreat. De asemenea, nici de celelalte Fericiri, propovăduite de Fiul tău, nu ne-am apropiat. Nefericiţi şi zbuciumaţi, singuri vinovaţi de nefericirea noastră, strigăm către tine, Maică şi Învăţătoare a noastră, ca să ne ajuţi să urcăm pe cele nouă trepte ale Fericirilor, către Fiul tău Dumnezeiesc, de care nu vrem să ne lipsim nici acum şi nici în vecii cei fără de timp.
Primeşte această zdrobire a inimii noastre sălbăticite şi cere pentru noi mila cerească şi puterea de a ne recunoaşte şi spovedi cu sinceritate păcatele cele de voie şi pe cele fără de voie, ca să ne putem împărtăşi cu Sfintele Taine, cele dăruite nouă spre viaţa veşnică.
Nu ne uita, Maică a creştinilor, Maica noastră, bucuria noastră în întristări şi sprijinitoarea noastră în necazuri şi dă-ne curajul mărturisirii dreptei-credinţe prin fapte bune, în toate zilele vieţii noastre. Amin.
Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului
Nu ne vom opri elanul inimii numai la cereri şi laude, ci dorim din tot sufletul să-ţi mulţumim pentru întreg ajutorul văzut şi nevăzut, Regină înfrumuseţată, Preasfântă Maică a Împăratului făpturii.
Ne adăugăm mulţumirea la izvorul de recunoştinţă al tuturor credin-cioşilor, care curge neîncetat spre tine şi spre Fiul tău, fiind plin de lacrimi de bucurie pentru rugăciunile ascultate şi pentru inima odihnită la lumina Adevărului veşnic.
Îţi mulţumim cu smerenie, înaintea icoanei tale, Preacinstită Maică!
Îţi mulţumim cu lacrimi, cu rugăciuni, cu acatiste şi cu cântări duhovniceşti!
Îţi mulţumim în fiecare zi a vieţii noastre, cu gândul plin de recunoştinţă! Amin.