Acatistul Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica – 3 decembrie
Cuviosul Gheorghe de la Cernica
Fiind înzestrat de Dumnezeu cu o viziune clară asupra înaltei trăiri religioase, câştigându-şi ascultarea şi smerita cugetare călugărească prin rugăciune neîntreruptă şi osteneli neprecupeţite, devenind stareţ şi organizator al vieţii de obşte la mănăstirea Cernica, la Căldăruşani şi, în mod indirect, la Curtea de Argeş, Cuviosul Gheorghe a luminat şi luminează ca un astru pe cerul vieţii monahale reorganizate de el şi de ucenicii săi.
Din pomelnicul pe care l-a lăsat, ca şi din însemnările unor cercetători ai vieţii sale, constatăm că el s-a născut în anul 1730, din părinţi credincioşi şi de bun neam în localitatea Sălişte, lângă Sibiu. Veche aşezare românească din Transilvania, menţionată documentar în anul 1354, este cunoscută prin frumoasele ţesături (1) şi străvechile tradiţii ortodoxe care se păstrează cu sfinţenie şi astăzi.
Înzestrat din naştere cu acea înclinaţie sufletească de a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor sub forma unei înalte vieţi spirituale, înclinaţie cultivată, se vede, încă în sânul familiei sale, tânărul Gheorghe, la vârsta de 19 ani, părăseşte casa părintească şi se îndreaptă către Bucureşti. Purta în inimă sfaturile Mântuitorului Iisus Hristos adresate tânărului bogat: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după acea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21).
Ajungând aici, la mitropolie, şi dorind să-şi închine întreaga sa fiinţă unei intense trăiri monahale, viitorul stareţ cunoaşte întâmplător prin anul 1750 un ierarh grec cu care pleacă la Constantinopol. Peste puţin timp s-au stabilit amândoi în mănăstirea Vatoped, din Athos. Rămânerea sa la Sfântul Munte, sub îndrumarea acestui” părinte duhovnicesc, a avut o deosebită însemnătate în orientarea şi formarea pentru înalta viaţă duhovnicească. Făcând cunoştinţă cu modul de viaţă idioritmic şi cu cel de obşte, din alte mănăstiri atonite, el a început să-şi impună o aspră trăire monahală prin înfrânare şi posturi, prin privegheri de toată noaptea şi meditaţii îndelungate. De aceea a devenit mai bine cunoscut de către părinţii călugări de la Vatoped, unde a primit de fapt, în curând, haina monahală, fiind hirotonit ierodiacon.
Nevoinţele de zi şi de noapte ale acestui râvnitor călugăr român, depuse la altarul sfânt al monahismului de la Athos, cu greu pot fi povestite. De asemenea, lupta cu sine însuşi şi cu ispitele apărute în calea vieţii atât de anevoioase închinate Domnului, dar şi clipele de înălţare sufletească şi de bucurie spirituală pe care le trăia el în mijlocul obştii de la Vatoped. Cine ar putea bănui câte planuri de viitor încerca tânărul nostru monah de la Athos, pentru o mai bună organizare şi o înaltă trăire în comun a vieţii călugăreşti din ţările române şi chiar din Transilvania natală, oprimată atunci?
După trecerea la cele veşnice a părintelui său duhovnicesc, el a auzit că vestitul stareţ Paisie, plecând de la Poiana Mărului, se stabilise la Athos. De aceea s-a hotărât să intre şi el în mica obşte a acestuia, alături de monahii moldoveni şi slavi, pe care îi îndruma pe calea mântuirii acest smerit şi luminat trăitor al unei vieţi înalte. Era prin anul 1752, când ar fi primit, cu binecuvântarea Cuviosului Paisie, şi marea schimă monahală, pentru ca peste doi ani să fie hirotonit ieroschimonah pe seama obştii româneşti de la schitul Sfântul Ilie. După încă zece ani de lăudabile nevoinţe la Athos, ieroschimonahul Gheorghe se strămută în Moldova, împreună cu stareţul Paisie şi cu 64 de ucenici ai acestuia.
După ce ei s-au stabilit la mănăstirea Dragomirna, din Moldova de Nord (1763-1775), şi apoi la Secu, iar de aici la mănăstirea Neamţu, în anul 1775, Cuviosul Gheorghe, fiind neliniştit probabil de aceste dese mutări, a voit să se reîntoarcă la Athos. Trecând însă prin Bucureşti, s-a întâlnit la mitropolie cu un vechi prieten, de asemenea ucenic al stareţului Paisie, ieromonahul Macarie. Cum l-a văzut, el l-a primit în gazdă şi, după câteva zile, l-a înfăţişat mitropolitului Grigore al II-lea. Bucurându-se mult de venirea Cuviosului Gheorghe, acest ierarh cu darul cunoaşterii oamenilor duhovniceşti, preocupat de gândul reîntemeierii unei mănăstiri cu viaţă de obşte în eparhia sa, a pus ochii pe nevoitorul atonit, pe care îl vedea ca pe un trimis al lui Dumnezeu şi „bărbat al doririlor”; l-a poftit deci să rămână în arhiepiscopia Bucureştilor, pentru organizarea monahismului românesc de aici. Acestea se petreceau în anul 1781, la 1 septembrie.
Deşi Cuviosul Gheorghe era la vârsta de 51 de ani, fiind pătruns de modestie şi de trăire duhovnicească, credea că nu ar fi în stare să îndeplinească această anevoioasă sarcină de răspundere. Dar, după ce s-a sfătuit cu fratele său de cin, ieromonahul Macarie, care-l îndemna foarte stăruitor să asculte de mitropolit, s-a hotărât să primească cu smerenie ascultarea dată. El îşi alese ca loc pentru înfiinţarea unei comunităţi monahale, cu viaţă de obşte, „părăsita” şi „pustiita” mănăstire Cernica, spre marea mirare a mitropolitului, care aştepta să-l audă că vrea una dintre cele mai mari şi mai vestite din eparhie (2). I s-a încredinţat astfel schitul părăsit al mănăstirii Cernica, pentru, a-l readuce la viaţă, reînfiinţând obştea monahală de acolo, risipită prin anii 1739-1740.
În hrisovul dat cu acest prilej, mitropolitul mărturiseşte: „De când am luat scaunul Sfintei Mitropolii. (1760, n.n.), am avut mare dorire ca să am în eparhia mea mănăstiri cu viaţă de obşte şi n-am putut face nimic până când pronia dumnezeiască nu mi-a ajutat. Iată dar că mi-a trimis Dumnezeu pe Preacuviosul Stareţ Gheorghe şi i-am dat schitul Cernica (metocul Sfintei Mitropolii) ca să aducă părinţi cu viaţă de obşte, aşezând regulile şi orânduielile Sfântului Munte. Şi rog pe toţi fraţii mitropoliţi ce vor fi după mine, ca să nu strice această chinovioară, ce acum de curând s-a întemeiat, ci să o ajute şi să o întărească după putinţă, ca să fie şi numele lor pomenit la preasfântul jertfelnic cel mai presus de ceruri…” (3).
În condiţii foarte grele pe plan local, în izolarea codrului, Cuviosul Gheorghe, ajutat de cei doi ucenici bătrâni, Atanasie şi Gherasim, a curăţat locul de mărăcini, a alungat sălbăticiunile, sporind obştea călugărească cu noi membri, atraşi de farmecul duhovnicesc al personalităţii sale. După patru ani (1781- 1785), mănăstirea Cernica redeschisă şi pusă la dispoziţia monahilor cu vocaţie şi a credincioşilor, care începuseră să ia cunoştinţă despre ostenelile binecuvântate ale râvnitorului atonit, număra 54 de ucenici care doreau această viaţă aleasă. Noua stare de lucruri, care cerea nevoinţe susţinute pe toate planurile, pentru reînnodarea firului vieţii monahale de aici, este foarte fidel oglindită în descrierea activităţii şi nevoinţelor Cuviosului Gheorghe, făcută de ucenicul său de mai târziu, Protasie Ieromonahul: „După ce a intrat stareţul Gheorghe în Cernica, şi-a făcut un toporaş şi a început întâi a curăţi mărăcinii şi a lărgi cărarea de la vad (lac) până la biserică.
Chilii nu mai erau aici, afară de casele vornicului Cernica din preajma bisericii, dărâmate şi ele până la faţa pământului. Numai pivniţa şi un beci, fiind boltite, stăteau nedărâmate. Iar dascălul Macarie arhimandritul, fiind rânduit de mitropolit să ţină cuvânt de învăţătură pe la biserici în toate duminicile, vorbea la început despre mănăstirea Cernica că a fost redeschisă şi că cei trei pustnici săraci, care se nevoiesc aici pentru readucerea acestui aşezământ la starea cea de la început, au nevoie să fie miluiţi de credincioşi. Fiind astfel îndemnaţi de dascălul Macarie şi pătrunşi de evlavie faţă de Sfântul Ierarh Nicolae în cinstea căruia era închinată mănăstirea, mulţi credincioşi au început să vină şi să se închine la Cernica şi să-i ajute cu cele de trebuinţă pe cuvioşii părinţi călugări care se osteneau sub îndrumarea Stareţului Gheorghe. Şi au început să vină la mănăstire tot mai mulţi în toate duminicile şi sărbătorile şi le făcea cuviosul stareţ şi el cuvânt duhovnicesc, iar ei ascultau cu multă dragoste şi se întorceau toţi la casele lor cu mult folos sufletesc. Iar unii dintre aceşti închinători, aprinzându-se de râvnă duhovnicească, au început a rămânea sub ascultarea şi povaţa Cuviosului Gheorghe, care îi primea cu dragoste şi îi îndruma duhovniceşte.
În felul acesta, în decurs de un an şi jumătate s-au strâns şasesprezece fraţi. Luând exemplu de la părintele lor sufletesc, noii veniţi şi-au procurat câte un topor şi toată ziua tăiau la mărăcini în insula Sfântul Nicolae, pentru a crea condiţii corespunzătoare vieţii noi mănăstireşti pe care o doreau să fie cât mai frumoasă, iar noaptea, dând foc la mărăcinii tăiaţi, se culcau în preajma focului, căci nimeni încă nu avea locuinţă unde să-şi plece capul. În timp de iarnă se adăposteau peste noapte în beciul despre care am pomenit mai sus…”.
Fiind frământat mereu de aflarea condiţiilor prielnice unei vieţi de obşte, Cuviosul Gheorghe a început să zidească şi două rânduri de chilii pentru monahii de aici şi o casă-arhondaric pentru credincioşii care îi cercetau şi îi ajutau pe noii călugări la reorganizarea începută.
Fericitul stareţ era atunci singurul preot la Cernica. El săvârşea Sfânta Liturghie numai la sărbătorile împărăteşti, în zilele de peste săptămână oficiindu-se de obicei doar cele şapte laude. Conştient că el trebuie să fie ca o lumină în sfeşnic, care să lumineze tuturor celor din jurul său, în următorii ani a mărit numărul călugărilor de sub îndrumarea sa până la 103 monahi şi fraţi dornici să slujească lui Dumnezeu şi neamului din care făceau parte. Dintre aceştia, trei au devenit preoţi şi trei diaconi. Slujbele şi Sfânta Liturghie au început să se săvârşească acum zilnic, după rânduiala tradiţională din mănăstirile româneşti de la Muntele Athos.
Călăuzindu-se după regulile practice ale vieţii monahale, sintetizate în maxima „roagă-te şi munceşte”, aceşti părinţi îmbunătăţiţi, prin hărnicia şi dragostea lor faţă de tot ce este sfânt şi folositor, au reuşit să transforme pustietatea şi ruina în care ajunsese aşezarea monahală de la Cernica într-o grădină înfloritoare, atrăgând asupra ei din ce în ce mai mult luarea-aminte şi evlavia binecredincioşilor creştini din împrejurimi şi îndeosebi din Bucureşti.
Viaţa trăită în curăţie, în ascultare, în sărăcie, în rugăciune şi în smerenie, după modelul celei isihaste de la Muntele Athos era preocuparea sfântă şi neîntreruptă a ostenitorilor conduşi de Cuviosul Gheorghe. Vestea despre atmosfera plină de sfinţenie şi hărnicia obştii de la Cernica a ajuns în curând până la urechile domnitorului Nicolae Mavrogheni (1789-1791), care l-a cercetat personal pe neobositul ostenitor la Cernica şi, preţuindu-i viaţa exemplară şi nevoinţele închinate binelui obştesc, pe lângă darul de 103 galbeni oferit fraţilor, l-a numit pe stareţ „frate de cruce întru Hristos” (4). Domnitorul justifică aceasta într-un hrisov al său, zicând: „Domnia noastră înşine am văzut viaţa. Cuviosului stareţ chir Gheorghe şi a părinţilor călugări ce sihăstresc împreună, cum că petrecerea şi orânduirea vieţii lor împreună este vrednică de laudă” (5).
Asemănătoare cuvinte de laudă faţă de osteneala duhovnicească a Cuviosului Gheorghe, pentru reînvierea tradiţiei monahale în Muntenia, are domnitorul Mavrogheni şi în hrisovul său pentru mănăstirea Curtea de Argeş: „Sihăstreasca mănăstire ce se numeşte Cernica, situată în Ilfovul de sud, aproape de scaunul domniei mele, în care se sihăstresc 103 fraţi călugări cu stareţul lor, care părăsind lumea s-au deosebit într-un colţ de loc, în ostrovul acela, şi petrec viaţa fără prihană cu posturi şi rugăciuni neîncetat pentru domni, pentru ctitori şi pentru toţi pravoslavnicii creştini ai ţării acesteia, muncind şi lucrând înşişi cu mâinile lor de au deschis şi au împodobit acel loc, ce rămăsese pustiu, a cărora strădanie şi viaţă s-a făcut cunoscut de faţă şi este vrednică de laudă…” (6).
Domnitorul sporeşte astfel încrederea în Stareţul Gheorghe, încredinţându-i şi conducerea mănăstirii Curtea de Argeş, pe lângă aceea a Cernicăi, şi îi recunoaşte rangul de arhimandrit în anul 1788. După cum se ştie din însemnările mai vechi ale mănăstirii, Nicolae Mavrogheni venea deseori la Cernica, cercetă cu mult interes bunul mers al comunităţii şi se plimba cu stareţul prin ostrovul cel mic, numit Sfântul Gheorghe, vorbind între ei „vorbe de taină”, scrie Protasie Ieromonahul, care precizează că acesta avea mare dragoste şi evlavie faţă de ostaşul Domnului (7).
În timpul Stareţului Gheorghe, mănăstirea Cernica s-a bucurat de sprijinul domnitorului ţării, cât şi de acela al conducerii bisericeşti şi al evlavioşilor care o cercetau. Filaret al II-lea a arătat o deosebită bunăvoinţă faţă de această ctitorie şi faţă de conducătorul ei. Astfel, în 1792, mitropolitul scria ur-mătoarele: „Deci şi eu, ce acum la anul 1792 am luat scaunul sfintei mitropolii, întăresc pe cele făcute de fratele nostru, Grigorie, şi am socotit ca să dau şi eu sfânta mănăstire Căldăruşani… şi acum din porunca Măriei Sale Alexandru Moruzi Voevod şi cu a noastră blagoslovenie se rânduieşte şi se întă-reşte Preacuvioşia Sa Chir Gheorghe, stareţul schitului Cernica, ca să fie stareţ şi la sfânta mănăstire Căldăruşani, să strângă şi să aşeze obşte de părinţi de la Cernica, după regulile Sfântului Munte…” (8). Această importantă sarcină de reorganizare a vieţii duhovniceşti şi gospodăreşti a mănăstirii Căldăruşani o primea Cuviosul Gheorghe după doi ani. Sub înţeleapta sa conducere, cele două mănăstiri s-au refăcut complet, sub raport moral-religios, dar şi material. Pe temeiul hrisovului amintit, el a rânduit o parte din călugări să meargă în ascultare la Căldăruşani sub îndrumarea sa, lăsând la Cernica pe viitorul stareţ al ei, ieromonahul şi duhovnicul Timotei (9).
În noua obşte, Cuviosul Gheorghe a pus toate în rânduială, restabilind vechea tradiţie a vieţii noastre călugăreşti. În locul Mărăcinilor şi al stufăriei de la Cocioc, din apropiere, a sădit pomi, a ridicat o biserică păstrată până astăzi şi a construit câteva chilii pentru părinţii călugări dornici de mai multă li-nişte. Unii dintre monahi se retrăgeau apoi la Cocioc, pentru meditaţie şi rugăciune, iar sâmbăta şi Duminica reveneau în obşte.
Ava Gheorghe cerceta, fără preget, când mănăstirea Căldăruşani, când pe aceea de la Cernica. El era legat sufleteşte de toţii fiii săi duhovniceşti, povăţuind cu egală dragoste şi dăruire părintească nu numai pe vieţuitorii din cele două aşezări monahale reorganizate de el, ci şi pe bunii creştini dornici de mântuire şi de înalta trăire spirituală.
Datorită variatelor eforturi neprecupeţite pe care le depusese până atunci, sănătatea sa a început să devină tot mai şubredă. Fiind slăbit de suferinţă, de post şi de rugăciune, el a chemat pe toţi cuvioşii călugări în biserică la începutul lunii decembrie 1806. După o stăruitoare rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos, către Maica Domnului şi către Sfântul Dumitru – ocrotitorul acelei mănăstiri -, el a invocat ajutorul lui Dumnezeu pentru obştea monahală de la Căldăruşani. A citit apoi fraţilor o rugăciune de iertare şi, în plânsetele tuturor, a plecat pentru ultima dată la Cernica.
Aici, în mijlocul confraţilor şi ucenicilor săi, „restauratorul”, „blândul şi bunul nostru povăţuitor”, „puternic în cuvânt şi în lucru”, „cel cu multă trecere înaintea oamenilor şi a lui Dumnezeu”, cum a fost cu drept-cuvânt numit de către contemporani, a trecut la cele veşnice. Sfântul Calinic consemnează cu mare preţuire într-un pomelnic al mănăstirii: „1806, din decembrie 3: au răposat Părintele Gheorghe, arhimandrit al ăştii obştii, fiind om preacuvios, la statul trupului de mijloc, cu neamul român din Ardeal, au deschis şcoală duhovnicească întâia aicea, la Cernica şi la Căldăruşani” (10). Stingerea sa din această viaţă a produs multă întristare şi plângere în obştea sfintelor mănăstiri Căldăruşani şi Cernica. Cuviosul stareţ a fost înmormântat în cimitirul făcut de dânsul în jurul bisericii Sfântul Lazăr pe care el a zidit-o şi a înfrumuseţat-o în anul 1804. În urmă, mormântul său a devenit cavou al mitropolitului Nifon (+ 1875). „Se cuvenea însă ca rămăşiţele pămînteşti ale Stareţului Gheorghe să fi fost aşezate lângă racla mitropolitului, pentru ca astăzi să poată fi văzute de fraţii monahi” (11) şi de toţi care preţuiesc viaţa sfântă a acestui mare avă.
Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Condacul I:
Pe cinstitorul de Dumnezeu si mult nevoitorul, Parintele nostru Gheorghe, sa-l laudam dupa cuviinta, caci acesta, prin multa osteneala si nevointe calugaresti, de imparatia cea cereasca s-a invrednicit de la Hristos Dumnezeu. Pentru aceasta, cu smerenie si cu credinta, sa-i cantam din adancul sufletului: Bucura-te, Cuvioase Parinte Gheorghe, mult nevoitorule!
Icosul I:
Din tineretile tale ai dorit viata cea imbunatatita a monahilor, Parinte Gheorghe, iubitorule de Dumnezeu. De aceea ai plecat pe calea nevointelor sihastresti intrand in ascultarea Sfantului Paisie de la Neamt si lucrand cu dreapta socoteala virtutile dumnezeiesti, ai facut sa se salasluiasca in sufletul tau puterea Duhului Sfant. Minunandu-ne de ravna ta pentru cele duhovnicesti, iti cantam unele ca acestea:
Bucura-te, lucrator bun in via lui Hristos;
Bucura-te, iubitor al chipului monahicesc;
Bucura-te, ca inima ti-a fost plina de har;
Bucura-te, ca te-ai lepadat de omul cel vechi;
Bucura-te, ca te-ai imbracat in omul cel nou, zidit dupa chipul lui Dumnezeu; Bucura-te, invatator al dreptei credinte;
Bucura-te, implinitor al virtutilor crestinesti;
Bucura-te, chip de bunatate si cinste;
Bucura-te, ca din tinerete te-ai rastignit pentru Hristos;
Bucura-te, cel ce crucea Domnului cu bucurie ai purtat;
Bucura-te, ucenic al Sfantului Cuvios Paisie;
Bucura-te, vrednic urmas al cuviosilor parinti;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Gheorghe, mult nevoitorule!
Condacul al 2-lea:
Prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, descoperita tie prin Sfantul Ierarh Nicolae, ai fost randuit sa reinnoiesti zidirile si obstea Manastirii Cernica. Si luand binecuvantare de la iubitorul de Hristos, mitropolitul Grigore, ai inceput osteneala restaurarii acestui asezamant, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Auzind, Sfinte Parinte, chemarea Mantuitorului, ai primit fara sovaire ascultarea incredintata si ai inceput lucrarea duhovniceasca de rezidire a Manastirii Cernica si de reinnoirea a vietii calugaresti, pentru care te laudam zicand:
Bucura-te, pilda de statornicie;
Bucura-te, stalp al ascultarii;
Bucura-te, iubitorule de Dumnezeu;
Bucura-te, cinstitorul sfintilor;
Bucura-te, povatuitorule al calugarilor;
Bucura-te, ravnitorul pustiei;
Bucura-te, slujitorul tainelor ceresti;
Bucura-te, lucratorule in via Domnului;
Bucura-te, rugatorule prea fierbinte;
Bucura-te, vrednic ascultator al poruncilor Mantuitorului;
Bucura-te, chip al blandetii pustnicesti;
Bucura-te, strajer neadormit in osteneli si privegheri;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Gheorghe, mult nevoitorule!
Condacul al 3-lea:
Povatuit de cuvintele psalmistului care zice: “Arata-mi, Doamne, calea pe care mergi, ca la Tine am ridicat sufletul meu”, si, incercat in experienta trairii sihastresti, ai venit impreuna cu dascalul Macarie la locul care ti se descoperise de sus de Sfantul Nicolae, dand slava lui Dumnezeu si cantand: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Puterea Celui de sus pogorandu-se in sufletul tau, Cuvioase Parinte Gheorghe, ai implinit cu osardie poruncile Evangheliei lui Hristos, incat numele tau s-a facut cu repeziciune cunoscut iubitorilor de Dumnezeu din jurul Bucurestilor, pentru care iti cantam unele ca acestea:
Bucura-te, intemeietorule de obsti calugaresti;
Bucura-te, indrumator al calugarilor cuviosi;
Bucura-te, cel ce pe Sfantul Nicolae l-ai avut ocrotitor;
Bucura-te, cel ce ai implinit cu dragoste randuielile calugaresti;
Bucura-te, urmatorule al Cuviosului Parinte Paisie de la Neamt;
Bucura-te, izgonitorul vrajmasilor vazuti si nevazuti din manastirea ta;
Bucura-te, ca fapturile asculta de cuvantul tau;
Bucur a-te, ca pentru toate ai slavit pe Dumnezeu;
Bucura-te, vazatorule al lucrarii divine din cele create;
Bucura-te, duhovnic iscusit si chip prea luminate;
Bucura-te, povatuitor si indrumator duhovnicesc al crestinilor;
Bucura-te, intruchiparea bunatatii si a smereniei;
Bucura-te, Parinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule!
Condacul al 4-lea:
De indata ce mitropolitul Grigorie te-a binecuvantat sa fii intemeietor al vietii de obste si chivernisitor al bunurilor manastiresti de la Cernica, intru rabdare si nadejde ai inceput, Cuvioase Parinte, osteneala innoirilor, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Cine nu te va fericii, Parinte Gheorghe, pe tine cel care cu intelepciune si credinta ai rectitorit Manastirea Cernica si ai randuit viata cea de obste placuta lui Dumnezeu. Pentru aceasta iti aducem laude ca acestea:
Bucura-te, parinte plin de har dumnezeiesc;
Bucura-te, ca viata ta ai inchinat-o slujirii lui Hristos;
Bucura-te, ca ai implinit cu ravna voia Lui;
Bucura-te, ca ai fost ascultator intru toate de ierarhul tau;
Bucura-te, ca adesea cu el in multe te-ai sfatuit;
Bucura-te, faclie luminoasa a ucenicilor tai;
Bucura-te, risipitor al intunericului minciunii;
Bucura-te, izgonitor al vrajmasilor fatarnici;
Bucura-te, linistitorul furtunilor de pe marea vietii;
Bucura-te, ca si natura asculta de cuvantul tau;
Bucura-te, impaciuitorule al tuturor certati si de vrajmasul despartiti;
Bucura-te, chivernisitorul lucrurilor sfinte;
Bucura-te, Parinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule!
Condacul al 5-lea:
Vazand vrajmasul statornicia ta in lucrarea duhovniceasca, de Dumnezeu purtatorule, Parinte, ti-a pregatit multime de ispite si suparari ca sa te piarda; insa, dupa putin timp, s-a rusinat indepartandu-se, caci tu cantai pururi lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Inzestrat cu harul preotiei, ai slujit cu credinta dumnezeiestile Taine ale lui Hristos, iar Cunoscatorul inimilor, Dumnezeu, ti-a daruit, cinstite Parinte, multime de ucenici si fii duhovnicesti, pe care i-ai impartasit din cuvantul ziditor al Evangheliei si din izvorul datator de viata al Duhului Sfant, pentru care lucru minunandu-ne iti cantam:
Bucura-te, vietuitor al pustiei si rugator neincetat;
Bucura-te, om duhovnicesc si povatuitor luminat;
Bucura-te, purtator al harului Duhului Sfant;
Bucura-te; candela aprinsa din lumina lui Hristos;
Bucura-te, foc de rugaciune calauzitor al ucenicilor tai;
Bucura-te, sprijinitor al credinciosilor;
Bucura-te, urmator al Sfintilor Parinti;
Bucura-te, ca ai semanat samanta cea buna in inimile credinciosilor;
Bucura-te, mangaierea celor intristati;
Bucura-te, pastorul cel bun al turmei lui Hristos;
Bucura-te, staret, iluminat de Duhul Sfant;
Bucura-te, parinte al parintilor pustiei;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Gheorghe, mult nevoitorule!
Condacul al 6-lea:
Precum cerbul care cauta sa se adape din izvoarele cele limpezi ale pustiei, asa si sufletul tau, minunate Parinte, dorea sa se linisteasca in ostroavele Sfantului Munte Athos. Dar, socotind ca ascultarea de mai marii Bisericii este mai sfanta decat vointa proprie, intru smerenie ti-ai taiat voia si supunandu-te chemarii sfinte ai cantat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Iubindu-ti neamul tau Parinte, desi ai cautat in alte locuri sa te imbunatatesti sufleteste din experienta traitorilor in Hristos, totusi, atunci cand ai fost chemat sa slujesti pe fiii poporului tau din care ai iesit, cu bucurie ai raspuns, pentru care iti cantam:
Bucura-te, urmator al sfintilor cuviosi de demult;
Bucura-te, cuvioase purtator al darului smereniei;
Bucura-te, inteleptule din intelepciunea lui Hristos;
Bucura-te, constiinta datoriei implinite;
Bucura-te, implinitorul legii si al virtutilor;
Bucura-te, rugatorule pentru neamul tau;
Bucura-te, ca ai fost daruit de Hristos cu putere de sus;
Bucura-te, cel ce ti-ai rastignit poftele impreuna cu patimile;
Bucura-te, ca ti-ai supus vointa, vointei lui Hristos;
Bucura-te, ca ti-ai ridicat cugetul de la pamant la cer;
Bucura-te, ca nu ti-ai lipit inima de bunatatile cele trecatoare;
Bucura-te, ca cele ceresti ai dorit in toata viata ta;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Gheorghe, mult nevoitorule!
Condacul al 7-lea:
Vederile mintii avandu-le curatite prin lucrarea virtutilor, Parinte Gheorghe, ai ajuns la starea de nepatimire si contempland pe Hristos neincetat in inima ta, cantai lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Icoana vie de rugaciune, post si privegheri te-ai facut ucenicilor tai, iar vestea vietuirii tale ingeresti s-a raspandit in tot tinutul Tarii Romanesti. Pentru aceea iti cantam:
Bucura-te, ca fiinta ti-a fost plina de Treime;
Bucura-te, minte plina de smerita cugetare;
Bucura-te, ca viata ti-ai curatit-o de pacate;
Bucura-te, floare aleasa rasadita in gradina Maicii Domnului;
Bucura-te, trandafir cu petalele infrumusetate de lumina lui Hristos;
Bucura-te, ca inima ta raspandeste mireasma iubirii duhovnicesti;
Bucura-te, parinte plin de har dumnezeiesc;
Bucura-te, ca vrajmasii n-au putut rapune statornicia ta in rugaciune;
Bucura-te, cel ce prin chemarea Duhului, cerul l-ai pogorat pe pamant;
Bucura-te, pilda buna credinciosilor ravnitori;
Bucura-te, urmator al Sfantului Nicolae intru ajutorarea aproapelui;
Bucura-te, ca impreuna cu Sfantul Ierarh Calinic te rogi pentru cinul calugaresc;
Bucura-te, Cuvioase parinte Gheorghe, mult nevoitorule!
Condacul al 8-lea:
Cuvioase Parinte, in tot pamantul tarii noastre s-au raspandit invataturile tale, iar multimea credinciosilor, venind la tine se adapa ca de la un izvor datator de har si binecuvantat, multumind lui Dumnezeu si cantand: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Credinta ortodoxa ai pazit, calea nevointelor ai savarsit si impodobit fiind cu virtutile, cu nadejde sfanta la Bunul Dumnezeu ai ajuns, Cuvioase Parinte, caci, primind cununa cea nevestejita a slavei, de la cele vremelnice la cele ceresti, te-ai mutat. Pentru aceasta, iti aducem aceasta cantare:
Bucura-te, ca prin harul lui Dumnezeu si prin nevointe ai castigat raiul;
Bucura-te, ca rabdarea ti-a fost ancora si putere;
Bucura-te, ca Hristos te-a incununat in ceruri;
Bucura-te, ca ai intrat in ceata Sfintilor Cuviosi;
Bucura-te, margaritar al sfintilor romani;
Bucura-te, ca numele tau s-a inscris in cartea vietii;
Bucura-te, ca de pe pamantul acesta te-ai rasadit in gradina raiului;
Bucura-te, ca vezi fata lui Hristos pe care L-ai iubit;
Bucura-te, ca noi urmasii tai iti pastram vie pomenirea;
Bucura-te, ca mutarea ta la ceruri ne-a umplut de bucurie;
Bucura-te, cel ce petreci vesnic in Preasfanta Treime;
Bucura-te, ca te veselesti pururi in lumina dumnezeirii;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Gheorghe, mult nevoitorule!
Condacul al 9-lea:
Trupul tau incarcat de mireasma virtutilor a fost asezat in Manastirea Cernica, pe care ai zidit-o cu atata osteneala, alaturi de al altor parinti cuviosi si nevoitori, iar sufletul tau se salasluieste in lacasurile ceresti, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Desi ai trecut din viata aceasta la viata cea vesnica, Cuvioase Parinte Gheorghe, n-ai parasit nicicum pe cei ce se lupta cu necazurile si ispitele lumii acesteia, caci mijlocesti pururea la Preamilostivul Dumnezeu pentru cei ce-ti canta unele ca acestea:
Bucura-te, Cuvioase Parinte ctitor preamarit;
Bucura-te, rugator fierbinte pentru neamul romanesc;
Bucura-te, lauda ortodocsilor si bucuria calugarilor;
Bucura-te, purtatorule de cununa cereasca;
Bucura-te, turn al crestinatatii si stalp al Bisericii
Bucura-te, indraznirea noastra catre Dumnezeu;
Bucura-te, slujitor al lui Hristos si prieten al ingerilor;
Bucura-te, floare duhovniceasca, deschisa in nadejdea rodului;
Bucura-te, samanta buna aruncata in pamant roditor;
Bucura-te, luminator al monahilor si calauza nevoitorilor;
Bucura-te, cunoscator al tainelor lui Dumnezeu;
Bucura-te, ostenitor in raspandirea scrierilor sfinte;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Gheorghe mult nevoitorule!
Condacul al 10-lea:
Faclie purtatoare de lumina te au pe tine cetele monahilor nevoitori si multimea crestinilor smeriti, izvorand tuturor buna mireasma si dand tamaduiri celor ce cu dragoste cinstesc si se inchina sfintelor tale moaste, caci multumesc lui Dumnezeu pentru ca li s-a dat un astfel de dar, cantand: Aliluia!
Icosul, al 10-lea:
Laudand nevointele tale, Cuvioase Parinte si cinstind sfintele tale moaste, cantam cu bucurie incununarea ta in ceruri si rugandu-te cu credinta sa ne ajuti in vremea ispitelor si primejdiilor care ne impresoara in lumea aceasta ca sa-ti cantam:
Bucura-te, purtatorule al darului vindecarii;
Bucura-te, facatorule de minuni pentru cei credinciosi;
Bucura-te, izvor de tamaduiri si tamaduitor al durerilor;
Bucura-te, ajutor grabnic al celor suferinzi;
Bucura-te, raza de soare pentru poporul cel bine credincios;
Bucura-te, liman duhovnicesc celor osteniti;
Bucura-te, faclie calauzitoare in noaptea ispitelor;
Bucura-te, luceafar rasarit in intunericul necazurilor;
Bucura-te, prieten si casnic al lui Dumnezeu;
Bucura-te, rugatorule catre Maica Domnului;
Bucura-te, talmacitorul tainelor dumnezeiesti;
Bucura-te, impreuna vietuitorule cu ingerii;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Gheorghe, mult nevoitorule!
Condacul al 11-lea:
Mangaiere si liniste sufleteasca reversi in inimile credinciosilor, celor ce cinstesc cu dragoste pomenirea ta, Sfinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule, si multumind lui Dumnezeu canta: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Avand indrazneala catre Milostivul Dumnezeu pe Care L-ai iubit, Sfinte Parinte, te rugam, noi, cei ce savarsim cu dragoste pomenirea ta, sa ne izbavesti de necazuri, primejdii si nevoi, ca sa-ti cantam unele ca acestea:
Bucura-te, omule al lui Dumnezeu si credincioasa sluga;
Bucura-te, mladita incarcata de roadele Duhului Sfant;
Bucura-te, al monahilor, dulce mangaiere;
Bucura-te, al credinciosilor, in ispite, intarire;
Bucura-te, al manastirilor aparare si spre viata duhovniceasca trezire;
Bucura-te, chip al blandetelor si pilda de smerenie;
Bucura-te, impreuna cu Sfantul Mare Mucenic Gheorghe;
Bucura-te, slujitor al adevarului si om al dreptatii;
Bucura-te, descoperitorul celor viitoare;
Bucura-te, trup preamarit si suflet indumnezeit;
Bucura-te, tamaie inmiresmata si candela vesnic aprinsa;
Bucura-te, glas ascultat de Hristos, Stapanul tau;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Gheorghe, mult nevoitorule!
Condacul al 12-lea:
Vrand Preabunul Dumnezeu sa daruiasca Bisericii noastre dreptmaritoare un semn al prezentei Sale, te-a ales pe tine, Cuvioase Parinte Gheorghe, sa ne fii lumina nestinsa si fantana de har. Pentru aceasta cu multumire ii cantam: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Zid de aparare impotriva ispitelor si rugator fierbinte fii noua, Cuvioase Parinte, caci, avand indrazneala la Milostivul Dumnezeu, nadajduim sa ne acoperi pururi de rautatile lumii acesteia si sa ne feresti de sagetile celui viclean, ca sa-ti aducem aceste laude:
Bucura-te, tatal orfanilor si sprijinul celor asupriti;
Bucura-te, hranitorul celor flamanzi;
Bucura-te, aparatorul oropsitilor;
Bucura-te, bogatia saracilor;
Bucura-te, limanul inviforatilor;
Bucura-te, aducatorul belsugului;
Bucura-te, izgonitorul secetei;
Bucura-te, protectorul vaduvelor si batranilor;
Bucura-te, sfatuitorul monahilor;
Bucura-te, rugatorul fierbinte pentru sufletele noastre;
Bucura-te, risipitorul ispitelor;
Bucura-te, mijlocitorul mantuirii noastre;
Bucura-te, Parinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule!
Condacul al 13-lea:
O, mult nevoitorule, Cuvioase Parinte Gheorghe, primeste de la noi nevrednicii aceasta putina rugaciune, pe care o da lui Hristos Dumnezeu si roaga-L sa ne izbaveasca din toate necazurile si ispitele vietii pamantesti, sa ne fereasca din chinul ce va sa fie pentru pacatele noastre si sa ne invredniceasca de imparatia cerurilor, ca sa cantam cu dragoste: Aliluia! (de trei ori)
Apoi iarasi se zice
Icosul intai
si Condacul intai.
Slujba si Acatistul Cuviosului Gheorghe de la Cernica au fost alcatuite de P.S. Ioachim Bacauanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului, dupa texte puse la dispozitie de P.Cuv. Protos. Teofil Anastasoaie, P.Cuv. Protos. Savatie Bastovoi si P. Cuv. Ierod. Ignatie Grecu si revizuite de P.S. Irineu, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ramnicului.
