204. Unde se cuvine să se facă slujba Cununiei ?
Slujba Cununiei se cuvine să se facă în biserică, deoarece Cununia este una din cele şapte Taine şi aici e locaşul sfânt în care se săvârşesc şi celelalte Sfinte Taine şi pentru că aici se adună şi Biserica în înţelesul ei de comunitate, adică obştea credincioşilor din care face parte şi care, în felul acesta, se bucură şi ia parte împreună cu noi la unul din cele mai de seamă prilejuri de bucurie din viaţa noastră, după cum ia parte şi la necazurile şi durerile noastre. De aceea, săvârşirea cununiei în casă este îngăduită numai rareori şi numai din motive bine întemeiate, cu dezlegarea arhiereului, care hotărăşte de la caz la caz.
205. Când se săvârşeşte Cununia ?
Fiind prilej de bucurie şi de veselie, Cununia se săvârşeşte în zilele de sărbătoare, îndată după liturghie, când toţi credincioşii se află în biserică.
206. Când nu se pot face nunţi ?
Potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se pot face nunţi în următoarele zile şi răstimpuri de peste an:
a) în cele patru posturi de peste an, ca şi în toate zilele de post din cursul anului: miercurea şi vinerea, Ziua Crucii (14 septembrie), Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august). Aceasta, pentru că petrecerile şi ospeţele ce însoşesc de obicei nunta nu se potrivesc cu pocăinţa şi înfrânarea pe care ne-o împune postul 540 (Vezi şi Tâlcuirea la Can. 69 al Sf. Apostoli; can. 52 al Sinodului din Laodiceea şi Sf. Simion al Tesalonicului, Răspuns la întrebarea 25, trad. rom. p. 318.). În Păresimi este îngăduită la nevoie logodna şi aceasta numai în ziua Bunei-Vestiri (dacă nu cade în săptămâna Patimilor) şi în Duminica Floriilor 541 (Ibidem).
b) în săptămâna brânzei (sau săptamana albă), care este socotită ca vreme de pregătire pentru post.
c) în săptămâna luminată (dintre Duminica Paştilor şi Duminica Tomii), în Duminica Rusaliilor, în răstimpul dintre Crăciun şi Bobotează, precum şi în ajunul tuturor praznicelor împărăteşti, pentru că veselia nunţilor să nu întunece sau să ne facă să uităm bucuria duhovnicească a celor mai mari sărbători creştine.
207. Ce e logodna şi care e rânduiala ei ?
Logodna (cuvânt slav, care înseamnă a face făgăduinţă de căsătorie) e rânduită tocmirii sau aşezării nunţii a doi tineri care s-au făgăduit unul altuia. Biserica binecuvântează această veche datină printr-o slujbă scurtă, premergătoare nunţii sau cununiei; slujba logodnei de cele mai multe ori se face împreună cu slujba cununiei, săvârşindu-se imediat înaintea acesteia (dar se poate face şi aparte, cu mult mai înainte).
Logodna binecuvântată de Biserică are o deosebită valoare prin legătura ei cu căsătoria, cu Sfânta Taina a Nunţii, de aceea ea nu se poate strica sau desface ca orice învoială omenească.
Partea cea mai de seamă a slujbei logodnei e punerea inelelor în degetele logodnicilor de către preot şi apoi schimbarea acestor inele de către naşi.
208. Ce rost au inelele de la logodna ?
Ele sunt semnul iubirii, al credincioşiei şi al legăturii trainice pe care o făureşte Taina Căsătoriei între viitorii soţi.
Slujba logodnei şi a cununiei se face în naos, adică în sânul Bisericii, înaintea unei mese pe care se aşează Sfânta Evanghelie, cununiile, Sf. Cruce, sfeşnice cu lumânări şi inelele de logodnă. Mirele stă în dreapta ca unul care este mai mare şi cap femeii, iar mireasa, la stânga lui, lângă inima lui şi ca una care este mai mică decât bărbatul, fiind făcută din coasta lui şi datorându-i supunere şi ascultare 542 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre cinstita nuntă, cap. 278, trad. rom., p. 180).
Atât la logodnă cât şi la Cununie, mirii sunt însoţiţi de naşi (nuni).
209. Care este rostul naşilor la cununie ?
Rostul şi datoria naşilor la cununie sunt aceleaşi ca ale naşilor de la botez. Ei sunt martori şi chezaşi ai temeiniciei făgăduinţelor făcute de viitorii soţi unul faţă de altul şi ai trăiniciei legăturii pentru tot restul vietii.
De aceea pun mâna pe cununii, atât atunci când sunt puse pe capul mirilor, cât şi atunci când sunt luate. De regulă ei sunt aceiaşi de la botez, sau urmaşii lor şi trebuie să fie ortodocşi şi cu bună vieţuire creştinească, purtându-se faţă de miri ca nişte părinţi şi învăţători ai acestora 543 (Idem, cap. 280, trad. rom. p. 181). În timpul slujbei, naşii ţin în mână făclii aprinse, simbol al curăţiei mirilor, al luminii darului de sus şi al bucuriei nuntaşilor 544 (Ibidem, 279, p. 181).
210. Care e partea cea mai de seamă din rânduiala Cununiei ?
Este punerea cununiilor: preotul face de trei ori semnul crucii cu cununiile peste feţele mirilor, rostind la fiecare, de câte trei ori, cuvintele: "Cunună-se robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) cu roaba (robul) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh", apoi le pune pe capul lor, întâi al mirelui şi apoi al miresei.
211. Ce închipuie "cununiile" care se pun pe capul mirilor ?
Acestea sunt făcute în chipul coroanelor cu care se încununau odinioară regii şi împăraţii. Ele închipuie podoaba, cinstea şi răsplata care se aduc curăţiei şi fecioriei mirilor pentru care aceştia sunt încununaţi ca nişte împăraţi, înzestraţi cu puterea de a da viaţă, a naşte copii 545 (Ibidem, cap. 276, p. 179). De aceea se şi cântă pentru dânşii: «Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii!»
După punerea cununiilor, urmează Apostolul (de la Efes. cap. 5, vers 20-33), în care Sfântul Apostol Pavel aseamănă nunta cu legătura sfânta dintre Hristos şi Biserică, îndemnând pe miri să se iubească unul pe altul. Se citeşte apoi Evanghelia în care se istoriseşte minunea înfăptuită de Mântuitorul la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1-11).
Urmează o ectenie, după care preotul binecuvântează paharul de obşte (comun), adică un pahar cu vin din care dă mirilor să guste pe rând, în timp ce se cântă: "Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema" (Ps. 115, 4).
212. Ce înseamnă paharul acesta ?
Înseamnă, pe de o parte, bucuria şi veselia nunţii, iar pe de alta, unirea într-un cuget şi menirea comună a viitorilor soţi pe care ei vor împărtăşi-o împreună de aici înainte, având parte de aceleaşi bucurii şi aceleaşi necazuri 546 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre cinstita nunta, cap. 277, trad. rom. p. 180). Aceleaşi lucruri închipuie şi bucata de pâine din care se dă acum mirilor să guste, odată cu paharul de obşte.
După aceasta se face înconjurarea de trei ori a mesei de către alaiul de nuntă, format din slujitori, miri şi naşi.
213. Ce înseamna înconjurarea mesei ?
Această înconjurare în chip de horă închipuie bucuria prilejuită de nuntă. Şi deoarece nunta se face în scopul naşterii de prunci, Biserica ne duce cu gândul la nşsterea minunată a dumnezeiescului Prunc din Sfânta Fecioară, naştere pe care a prezis-o mai ales proorocul Isaia (7, 14). Pe acesta îl îndeamnă acum Biserica, prin cântare, să dănţuiască împreună cu noi, de bucurie că i s-a împlinit proorocia: «Isaie, dănţuieşte! Fecioara a avut în pântece...» etc. Se cântă, de asemenea şi celelalte două cântari de la slujba hirotoniei: «Sfinţilor Mucenici...» şi «Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule... », care înseamnă că mirii trebuie să se facă părtaşi ai lui Hristos şi ai sfinţilor Lui, prin viaţa curată pe care o vor duce şi în căsnicie 547 (Ibidem, cap. 282, p. 182).
214. Sunt îngăduite de Biserică a doua şi a treia nunta ?
A doua şi a treia nuntă erau privite odinioară de Biserica cu mai multă asprime şi îngăduite numai ca un pogorământ făcut pentru slăbiciunea firii omeneşti. De aceea, erau însoţite de unele epitimii, sau canoane de pocăinţă (opriri de la Sf. Împărtăşanie) 548 (Cara. 19 al Sf. Ioan Postitorul; can. 2 al Sf. Nichifor Mărturisitorul; Pravila de la Govora (1640), cap. 83; Sf. Simion al Tesalonicului, Despre cistita nuntă, cap. 276, trad. rom. p. 179 s.a.). Astăzi însă, deoarece asemenea căsătorii au devenit mai dese, Biserica e nevoită să le îngăduie şi să le binecuvânteze, pentru a nu lăsa pe cei împreunaţi cu legătura trupească, să trăiască în păcat, fără binecuvântarea lui Dumnezeu.
215. Slujba la a doua şi a treia nunta e ca şi la cea dintâi ?
Nu este la fel. Cununia a doua şi a treia se săvârşesc după o rânduiala deosebită, în care se vede încă vechea disciplină a asprimii cu care erau privite de către Biserică asemenea căsătorii. Această rânduială este, în prima ei parte, mult mai simplă şi mai puţin sărbătorească decât cea de la prima cununie. Logodna este împreunată aici cu cea a cununiei, ca o singură slujbă, având binecuvântarea de la început nu ca la Taine ("Binecuvântată este împăraţia Tatălui..."), ci ca la slujbele de binecuvântare şi Sfinţire, numite ierurgii ("Binecuvântat este Dumnezeul nostru..."). Atât ectenia, cât şi molitvele de la logodnă, cât şi cele dinaintea punerii cununiilor, cuprind rugăciuni pentru pocăinţa şi iertarea mirilor, pentru că însoţirea lor prin a doua sau a treia nuntă le e socotită ca un păcat izvorât din aprinderea trupească, pe care ei n-au putut-o birui. Începând de la punerea cununiilor pe cap, rânduiala slujbei la a doua şi a treia nuntă e întocmai ca şi la prima nuntă.
216. E îngăduită a patra nuntă ?
A patra nuntă e socotita de Biserica drept o fărădelege, de aceea preoţii sunt opriţi de a o sluji, sub pedeapsa caterisirii 549 (Molitfelnicul, la sfârşitul Rânduielii Nunţii (ed. 1984, p. 105)).
217. Ce trebuie să ştie şi să păzească mirii ?
«Trebuie să ştim că cei ce se însoţesc prin nuntă s-au însoţit de la Dumnezeu şi sunt curaţi cu chemarea Celui Curat. Să păzească deci unul faţă de altul nunta neintinată şi ăn pace, să vieţuiască în cucernicie. Cei ce au luat unire de la Dumnezeu, pentru cinste, dragoste întru curăţie, însoţirea într-un gând şi în pace, să le păzeasca unul cu altul, ca un odor, pentru ca să nu li se ceară să dea răspuns de curăţie şi de celelalte lucruri dumnezeieşti; şi să se îngrijească nu numai de trupul lor, ci mai cu seamă de sufletele lor... căci într-acest chip şi Dumnezeu va fi cu dânşii. Pe fiii lor să-i crească "întru frică şi învăţătura Domnului", precum învaţă dumnezeiescul Pavel (Efes. 6, 4), şi din cele ce câştigă de la Dumnezeu să miluiască pe fraţii cei săraci, ca şi ei să fie miluiţi şi să se învrednicească împărăţiei cerurilor, împreună cu fiii lor» 550 (Povăţuirea către Miri, din Sf. Simion al Tesalonicului, Despre cinstita nuntă, cap. 282, trad. rom. p. 183).
Să nu uite mirii că legătura cu care Taina nunţii uneşte pe bărbat şi femeie este sfântă şi veşnică, pentru că este binecuvântată şi consfinţită de Biserică, adică întărită de Dumnezeu însuşi. Precum auzim în Apostolul ce se citeşte la cununie, această legatură e asemănată de Sf. Apostol Pavel cu legătura sfântă şi tainică dintre Hristos şi Biserică (Efes. 5, 23 s.u.). Ea trebuie să rămână deci trainică şi statornică şi nu poate fi desfăcută pentru orice nepotrivire trecătoare, sau pentru alte pricini mărunte care tulbură din când în când pacea şi liniştea căminului. Supărările şi necazurile, mici sau mari, de care nimeni nu este scutit în viaţă, pot umbri uneori înţelegerea şi armonia ce trebuie să dăinuiască între soţi; dar ele nu sunt temeiuri pentru divorţ, adică pentru desfacerea căsniciilor. "Şi vor fi cei doi un trup..." zice Sfântul Apostol Pavel despre cei ce se însoţesc prin Taina nunţii (Efes. 5, 31). «Şi pe care i-a unit Dumnezeu, omul să nu-i despartă...», adaugă Biserica, citând pe Mântuitorul. Numai păcatul adulterului de care s-ar face vinovat unul din soţi dă celuilalt dreptul de a rupe legătura căsătoriei, pângărită prin păcat. Şi numai moartea desparte vremelnic pe soţii care s-au iubit în această viaţă, pentru ca să-i uneasca din nou, pentru veşnicie, în cealaltă viaţă.
