28. Unde se găseşte Descoperirea dumnezeiască cea mai presus de fire ?
Descoperirea dumnezeiască cea mai presus de fire se găseşte în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie.
29. Ce este Sfânta Scriptură ?
Sfânta Scriptură sau Biblia este colecţia cărţilor numite ale Vechiului şi ale Noului Testament, scrise sub însuflarea Duhului Sfânt, într-un răstimp de aproape 1500 de ani, adică de la Moise (cca. 1400 i.Hristos) până la autorul Apocalipsei (cca. 100 d.Hristos). Aceste cărţi sunt comoara cea mai preţioasă de lumină şi mântuire pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor. Biserica le păstrează ca pe un odor de mare preţ şi le foloseşte ca pe un izvor de apă vie din care soarbe învăţătura cea dumnezeiască .
30. De ce Sfânta Scriptura se mai numeste şi Biblie ?
Cuvântul "Biblie" este de obârşie grecească şi înseamnă "cărţi" sau "carte". "Cărţile" sau "cartea" Sfintei Scripturi şi-au păstrat de-a lungul veacurilor numele grecesc de Biblie, atât pentru că Sfânta Scriptură a fost scrisă o bună parte în limba greacă, cât şi pentru că, la început, în primele veacuri ale creştinismului, învăţătura cuprinsă în ea a fost propovăduită mai ales în graiul grecesc, aşa cum arată documentele timpului, îndeosebi Sfânta Tradiţie. Acest cuvânt, Biblie, care e cel mai întrebuinţat, atât de creştini cât şi de necreştini, înfăţişează deci Sfânta Scriptură ca pe o carte în sine, singura care de-a lungul istoriei şi-a păstrat acest nume fără alt adaos şi pe care noi credincioşii o socotim cartea mai presus de toate celelalte cărţi, cartea cărţilor, cartea pe care, dacă n-o putem numi cea mai mare ca întindere, o putem numi cea mai preţioasă, pentru cuprinsul şi roadele ei în sufletele noastre.
31. Prin ce se deosebeşte Sfânta Scriptură de celelalte cărţi ?
1. Sfânta Scriptura se poate citi cu cel mai mare folos de oricine: învăţat sau neînvăţat, din orice parte a lumii. Ea cuprinde învăţături mântuitoare şi folositoare, căci ne vorbeşte despre Dumnezeu şi despre mântuirea noastră în comuniune cu Dumnezeu prin Hristos, cu ajutorul harului Duhului Sfânt. «Iar scopul şi rostul Sfintei Scripturi este, spune Sfântul Atanasie cel Mare, acea vestire îndoită despre Mântuitorul: că El a fost pururea Dumnezeu şi Fiu, fiind Cuvântul şi strălucirea şi înţelepciunea Tatălui; şi ca pe urmă, luând trup pentru noi din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, S-a făcut om. Iar această îndoită vestire se poate afla, urmărind-o în toată Scriptura de Dumnezeu însuflată» cum însuşi Domnul a spus: "Cercetaţi Scripturile, că ele sunt cele ce mărturisesc despre Mine" (Ioan 5, 39) 17 (Sfântul Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, XXIX, în Sf. Atanasie cel Mare, Scrieri, Partea I, "P.S.B.", Bucuresti, 1987, p. 357). Ea ne învaţă apoi cum să trăim după voia lui Dumnezeu, adică bine 18 (Fer. Augustin, Comentarii la Psalmi, 90, 21, Migne, P. L., XXXVII, col. 1159), în înţelesul cel mai deplin al acestui cuvânt.
Sfânta Scriptură spune numai adevărul, căci Duhul Sfânt n-a înşelat pe slujitorii Săi, proorocii 19 (Sf. Ipolit, Comentarii la Daniil, 4, 6, CB 1, 1, col. 198; Fer. Augustin, Scrisoarea 28, 3, 3, Migne, P. L., XXXIII, col. 112). Oamenii nu puteau cunoaşte prin firea şi prin mintea lor lucruri aşa de mari şi de dumnezeieşti, ci numai printr-un dar coborât de sus asupra oamenilor sfinţi.
2. Sfânta Scriptură are o unitate desăvârşită. Acelaşi suflu dumnezeiesc se simte la citirea tuturor cărţilor ei, deşi acestea sunt deosebite între ele din punct de vedere al conţinutului şi al formei de exprimare. Fiind dată prin Sfântul Duh, Sfânta Scriptură cuprinde adevărul. Nimic nedrept sau prefăcut nu se află într-însa 20 (Sf. Clement Românul, Scrisoarea I către Corinteni, 45, 2, 3, Migne, P. G., I, col. 300). Sfânta Scriptură nu se contrazice 21 (Sf. Iustin Martirul şi Filozoful, Dialogul cu Iudeul Trifon, 65, 2, Migne, P. G., VI, col. 625; Sf. Epifanie, Contra ereziilor Panarion, 70, 7, Migne, P. G., XLII, col. 349), cum se contrazic învăţătorii şi scrierile păgâne 22 (îndemn către Greci, cap. 8, Migne, P. G., VI, col. 256). Dacă scrierile Proorocilor sunt de acord cu Evangheliile, este pentru că toţi au vorbit însuflaţi de un singur Duh, al lui Dumnezeu 23 (Teofil al Antiohiei, Către Autolic, 3, 12, Migne, P. G., VI, col. 1137).
3. Sfânta Scriptură are o putere covârşitoare, prin care a prefăcut şi preface nenumărate suflete păcătoase în sfinţi. Sfântul Apostol Pavel zice despre deosebita putere a Sf. Scripturi: "Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi a duhului, dintre încheieturi şi măduvă şi este judecător cugetelor şi gândurilor inimii" (Evr. 4, 12). Fericitul Ieronim, mare traducător şi tâlcuitor al Sf. Scripturi, se pronunţă astfel: «Te rog spune-mi ce e mai Sfânt ca acest cuvânt (al lui Dumnezeu)? Ce e mai plăcut ca această plăcere? Ce mâncări, ce feluri de miere sunt mai dulci decât cunoaşterea înţelepciunii lui Dumnezeu, decât pătrunderea în locurile Sale ascunse, decât privirea la ideea Ziditorului şi la cuvintele Stăpânului tău..., decât ca aceste cuvinte ale Stăpânului, pline de înţelepciune duhovnicească, să înveţe pe oameni! Aibă ceilalţi averile lor, beie din cupe împodobite cu pietre preţioase, strălucească în stofe de mătase..., fie neputincioşi în a-şi răpune bogaţiile prin felurite plăceri! Desfătarea noastră să stea în a medita la legea Domnului ziua şi noaptea, a bate la uşa care ni-i deschisă, a primi pâinile Sf. Treimi şi a merge pe valurile vieţii, având pe Domnul călăuză» 24 (Fer. Ieronim, Scrisoarea 30, 13 CV 54, I, pag. 248).
32. Sf. Scriptura ne poate călăuzi, ea singură, pe calea mântuirii ?
Sf. Scriptura nu ne poate călăuzi, ea singură, pe calea mântuirii, atât pentru că ea n-a fost dată omenirii de la început, cât şi pentru că, atunci când a fost dată, ea n-a fost singura autoritate în această privinţă, ci a avut înaintea ei şi apoi odată cu ea Sf. Tradiţie, în vatra mereu caldă a obştii religioase, sau a Bisericii. Cu mult înainte de a începe Moise să scrie primele cărţi ale Vechiului Testament, a existat o evlavie a obştii religioase, chiar mai veche decât aceea a Patriarhilor. Cărţile Noului Testament încep să apară după mai bine de zece ani de la întemeierea Bisericii. Ele apar în sânul acesteia. Şi Biserica alege cărţile însuflate încă din veacul 1 după Hristos. Biserica este autoritatea hotărâtoare în această privinţă, cum şi în tâlcuirea textului biblic. Ea "este stâlpul şi temelia adevărului" (I Tim. 3, 15), ea ţine "canonul neclintit al adevărului" 25 (Sf. Irineu, Contra tuturor ereziilor, 1, 9, 4, Migne, P. G., VII, col. 545 B). În ea lucrează Duhul Sfânt pentru păstrarea neîntinată a adevărului mântuitor. «Unde este Biserica, zice Sf. Irineu, acolo este şi Duhul lui Dumnezeu şi unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este Biserica şi tot harul, iar Duhul este adevărul» 26 (Sf. Irineu, op. cit., 3, 24, 1, Migne, P. G., VII, col. 966). Iată de ce Sf. Scriptura nu poate, ea singură, să ne călăuzească pe calea mântuirii, ci numai în Biserică, împreună cu Sfânta Tradiţie.
33. Ce înțelegem prin "canonul" cărților Sf. Scripturi ?
Prin "canonul" cărților Sf. Scripturi, înțelegem totalitatea cărților sfinte însuflate de Dumnezeu, mai precis lista acestor cărți. Cuvântul "Canon" n-a avut acest înțeles de la început. El e împrumutat din limba ebraică, prin mijlocirea celei grecești și însemnă, printre altele, "dreptar" sau "regulă". Cu aceste doua înțelesuri îl găsim întrebuințat și în Noul Testament. Sf. Apostol Pavel, dupa ce dă anumite sfaturi duhovnicești galatenilor, adaugă: "Și câți vor umbla după dreptarul acesta, pace și milă asupra lor și asupra Israelului lui Dumnezeu" (Gal. 6, 16). Se numesc, apoi, "canoane", cu înțeles de "rânduială", hotărârile privitoare la disciplina bisericească și anumite părți care intră în rânduiala slujbelor bisericești. Cărțile Sf. Scripturi cuprinzând "canonul" adică regula de credință și de viață au fost numite "canoane" cu acest înțeles, dar și cu înțelesul de totalitate sau de listă a scrierilor care conțin aceste rânduieli. Cuvântul "canon" are acest înțeles atât la vechii iudei, cât și la primii creștini.
Există un canon al cărților Vechiului Testament și un canon al cărților Noului Testament.
34. Cu ce condiții au fost primite cărțile Sf. Scripturi în canonul biblic ?
Cu condiția:
1. ca învățătura cuprinsă în ele să fie descoperită de Dumnezeu prin insuflare; și
2. ca învățătura descoperită în ele să fie garantata de Biserică.
Biserica garanta învățătura aceasta pe baza vechimii și apostolicității, după regula lui Tertulian, ca acel lucru e mai adevărat, care e mai vechi și acel lucru e mai vechi, care e de la început, și acel lucru e de la început, care vine de la Apostoli, iar de la Apostoli vine ceea ce a fost Sfânt în Bisericile Apostolice 27 (Tertulian, Contra lui Marcion, 4, 5, Migne, P. L., II, col. 366).
35. Care sunt cărțile Vechiului Testament ?
Cărțile care intră în canonul Vechiului Testament sunt:
1. Facerea
2. Ieşirea
3. Leviticul
4. Numerii
5. Deuteronomul (a doua lege)
6. Cartea lui Iosua Navi
7. Cartea Judecatorilor
8. Cartea Rut
9. Cartea întâi a Regilor (sau întâia a lui Samuil)
10. Cartea a doua a Regilor (sau a doua a lui Samuil)
11. Cartea a treia a Regilor (sau întâia a Regilor)
12. Cartea a patra a Regilor (sau a doua a Regilor)
13. Cartea întâia Paralipomena (a Cronicilor)
14. Cartea a doua Paralipomena (a Cronicilor)
15. Cartea întâi a lui Ezdra,
16. Cartea lui Neemia (a doua Ezdra)
17. Cartea Esterei
18. Cartea lui Iov
19. Psalmii
20. Pildele lui Solomon
21. Ecclesiastul
22. Cântarea Cântarilor
23. Isaia
24. Ieremia (plângerile lui Ieremia)
26. Iezechiel
27. Daniel
28. Osea
29. Amos
30. Miheia
31. Iov
32. Avdie
33. Iona
34. Naum
35. Avacum
36. Sofonie
37. Agheu
38. Zaharia
39. Maleahi
36. În afara de cărțile canonice mai sunt și alte cărți în Sf. Scriptură a Vechiului Testament ?
În afara de cele 39 de cărți canonice, Sf. Scriptura a Vechiului Testament mai cuprinde și alte cărți: cărțile anaghinoscomena (bune de citit), netrecute deci în rândul cărților canonice, dar pe care Biserica, socotindu-le folositoare și ziditoare de suflet, le-a recomandat spre citire catehumenilor, adică celor care se pregăteau să primească credința creștină. De aceea ele au fost păstrate în Sf. Scriptură, după cărțile canonice. Ele sunt pline de înțelepciune duhovnicească și de aceea Biserica le folosește pe unele din ele chiar la sfintele slujbe.
Acestea sunt:
1. Cartea lui Tobit
2. Cartea Iuditei
3. Cartea lui Baruh
4. Epistola lui Ieremia
5. Cântarea celor trei tineri
6. Cartea a treia a lui Ezdra
7. Cartea înţelepciunii lui Solomon
8. Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)
9. Istoria Susanei
10. Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmarii lui Bel
11. Cartea întâi a Macabeilor
12. Cartea a doua a Macabeilor
13. Cartea a treia a Macabeilor
14. Rugăciunea Regelui Manase
Dintre toate acestea, sunt suplimente sau adaosuri la cărțile canonice: Cântarea celor trei tineri (din cartea lui Daniel); Rugăciunea Regelui Manase (la sfârșitul cărții a doua Paralipomena sau Cronici); Psalmul 151 (necanonic, la Cartea Psalmii); Istoria Susanei și Istoria idolului Bel și a balaurului (suplimente sau adaosuri necanonice la cartea Daniel). Iar la cartea Esterei: Visul lui Mardoheu; Decretul lui Artaxerxes și Rugăciunea lui Mardoheu și a Esterei.
37. Ce cuprinde canonul cărților Noului Testament ?
Canonul Noului Testament cuprinde 27 de cărți și anume:
1. Sf. Evanghelie după Matei
2. Sf. Evanghelie după Marcu
3. Sf. Evanghelie după Luca
4. Sf. Evanghelie după Ioan
5. Faptele Sfinţilor Apostoli
6. Epistola Sf. Apostol Pavel către Romani
7. Epistola I-a Sf. Apostol Pavel către Corinteni
8. Epistola a II-a Sf. Apostol Pavel către Corinteni
9. Epistola Sf. Apostol Pavel către Galateni
10. Epistola Sf. Apostol Pavel către Efeseni
11. Epistola Sf. Apostol Pavel către Filipeni
12. Epistola Sf. Apostol Pavel către Coloseni
13. Epistola I a Sf. Apostol Pavel către Tesaloniceni
14. Epistola a II-a a Sf. Apostol Pavel către Tesaloniceni
15. Epistola I a Sf. Apostol Pavel către Timotei
16. Epistola a II-a a Sf. Apostol Pavel către Timotei
17. Epistola Sf. Apostol Pavel către Tit
18. Epistola Sf. Apostol Pavel către Filimon
19. Epistola Sf. Apostol Pavel către Evrei
20. Epistola Sobornicească a Sf. Apostol Iacob
21. Epistola I Sobornicească a Sf. Apostol Petru
22. Epistola a II-a Sobornicească a Sf. Apostol Petru
23. Epistola I Sobornicească a Sf. Apostol Ioan
24. Epistola a II-a Sobornicească a Sf. Apostol Ioan
25. Epistola a III-a Sobornicească a Sf. Apostol Ioan
26. Epistola Sobornicească a Sf. Apostol Iuda
27. Apocalipsa Sf. Ioan Teologul
38. Când au fost scrise cărţile Vechiului şi Noului Testament ?
Cărţile Vechiului Testament au fost scrise înainte de Hristos, într-un răstimp de peste o mie de ani (1400-400). Cărţile Noului Testament au fost scrise în veacul I, cele mai multe înainte de anul 70. Numai cărţile Sf. Ioan Evanghelistul şi Teologul au fost scrise între aceasta dată şi sfârşitul veacului I.
39. Ce înseamnă Vechiul Testament şi ce înseamnă Noul Testament ?
În vorbirea obişnuită cuvântul "Testament" înseamnă hotărârile luate de cineva în scopul de a fi respectate după moarte. Cu acest înţeles şi pe temeiul descoperirii date prin Sf. Apostol Pavel în Epistola către Evrei (9, 15 si urm.), Sf. Părinţi au învăţat ca cele două Testamente - cel Vechi şi cel Nou - arată voinţa lui Mesia de a face moştenitori ai împărăţiei veşnice pe cei ce vor crede în El. Când e vorba despre Sf. Scriptură a Vechiului Testament şi a Noului Testament, cuvântul "Testament" mai are şi înţeles de "legământ". El e "Legământul" dintre Dumnezeu şi om, făcut îndată după căderea acestuia, prin făgăduinţa dată de Dumnezeu primilor oameni că sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui. Acest legământ, pe cale de a fi uitat de oameni, a fost reînnoit faţă de Patriarhul Avraam (Fac. 12, 1-4), apoi a fost încheiat, în scris, pe muntele Sinai, între Dumnezeu şi poporul evreu (les. 20). Despre acest legămînt vorbeşte Sf. Apostol Pavel în Epistola către Evrei (9, 15-28). Toate scrierile care cuprind legea şi Proorocii formează Legământul Vechi, adică Testamentul Vechi, fiindcă vorbesc despre acel Legământ, fiindcă sunt date înainte de Hristos şi-şi află împlinirea şi desăvârşirea în El. Scrierile sfinte, date după Hristos, formează Legământul nou, adică Testamentul Nou, fiindcă vorbesc despre noua legătura făcută la Cina cea de Taină între Dumnezeu şi oameni, "legea cea noua", adusă lumii de Domnul nostru Iisus Hristos (Matei 26, 28). Sf. Apostol Pavel arată în chip lămurit învăţătura despre cele două Testamente. Vorbind despre jertfa Mântuitorului, el zice: "Şi pentru aceasta El (Hristos) este Mijlocitorul unui nou testament, că prin moartea suferită spre răscumpărarea greşelilor de sub întâiul testament, cei chemaţi să ia făgăduinţa moştenirii veşnice. Căci unde este testament, trebuie neapărat să fie vorba despre moartea celui ce a făcut testamentul. Căci un testament ajunge temeinic după moarte, fiindcă nu are nici o putere câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut. De aceea, nici cel dintâi n-a fost sfinţit fără sânge" (Evr. 9, 15-18).
40. Ce înseamna "Evanghelie" ?
"Evanghelie" înseamnă "veste bună". Cuprinsul ei a adus și aduce lumii vestea bună care mângâie sufletele: venirea Mântuitorului, profețită de Vechiul Testament, apoi învățătura, faptele, patimile, moartea și slavita Lui înviere, înălțarea la cer, - toate având loc pentru mântuirea lumii.
41. Ce înseamna "Apostol" ?
Cuvântul "Apostol" înseamnă "trimis". El privește în primul rând pe cei doisprezece Apostoli, care au fost trimiși la propovăduire de însuși Domnul nostru Iisus Hristos. Aceștia sunt: Petru și Andrei, Iacob și Ioan, Filip și Bartolomeu, Toma și Matei, Iacob al lui Alfeu și Levi ce se zice Tadeu, Simon Zilotul și Iuda Iscarioteanul (Matei 10, 2-4; Luca 6,14-15; Fapte 1, 13). Acesta din urmă, după trădarea și moartea Mântuitorului, a fost înlocuit cu Matia (Fapte 1, 16, 23-26). "Apostol", în înțelesul plin al cuvântului, este și Sf. Pavel, chemat în chip minunat pe drumul Damascului. "Apostoli" sunt și cei șaptezeci (și doi), a căror misiune e descrisă pe larg la Sf. Evanghelist Luca (10, 1-24), apoi cei trecuți de Sf. Apostol Pavel în lista celor învredniciți de darurile duhovnicești (I Cor. 12, 28), cei notați în Scrierile Părinților Apostolici 28 (Învățătura celor 12 Apostoli, 11, 3; în Scrierile Părinților Apostolici în "P.S.B.", București, 1979, p. 30) și în înțeles mai larg, mulți din cei care, mai târziu, au contribuit la creștinarea popoarelor păgâne.
42. Avem dovezi din Sf. Scriptură despre însuflarea dumnezeiască a cărților Vechiului și Noului Testament ?
Avem dovezi clare despre însuflarea dumnezeiască a Sf. Scripturi. (Vezi: Despre V.T. les. 4,12; II Regi 23, 2; Isaia 6,1-8; 8,1; Avacum 2, 2 și altele). Iisus Hristos numește Vechiul Testament cuvântul lui Dumnezeu (Marcu 7, 13). El e descoperirea neamurilor (Luca 2, 32; Evr. 1, 1-2). El descoperă pe Dumnezeu (Matei 11, 27; Ioan 17, 6-8; 1 Ioan 5, 20). Evanghelia e revelația lui Dumnezeu (I Cor. 2, 9-10; 11, 23; 15, 3; Gal. 1, 11-12; Efes. 1,17). Astfel, Sf. Apostol Pavel ne învață că "toată Scriptura este de Dumnezeu însuflată și de folos spre învățătura, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate" (II Tim. 3, 16). Sf. Apostol Petru ne arată, la rându-i, că "niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit purtați fiind de Duhul Sfânt" (11 Petru 1, 21). Însuflarea dă Sf. Scripturi autoritate dumnezeiască. Este ceea ce întărește Mântuitorul când zice despre Legea Vechiului Testament: "Amin zic vouă: înainte de a trece cerul și pământul o iota sau o cârtă din Lege nu va trece până ce vor fi toate" (Matei 5, 18). Cărțile Noului Testament s-au scris sub inspirația Duhului Sfânt pe care le-au primit autorii lor, adică Sfinții Apostoli și Ucenicii lor. În clipa arătării către Apostoli, dupa Înviere, Mântuitorul le spune: "Luați Duh Sfânt" (Ioan 20, 22), iar în momentul despărțirii de aceiași Apostoli, El le poruncește: "Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sf. Duh" (Matei 28, 19); "Că nu voi sunteți care vorbiți, ci Duhul Tatălui vostru este care grăiește întru voi" (Matei 10, 20); "Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care îl va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăța pe voi toate și vă va aduce aminte toate cele ce v-am spus Eu" (Ioan 14, 26).
43. Avem și alte dovezi despre însuflarea Sf. Scripturi ?
Avem dovezile păstrate de Sf. Tradiție. În adevăr, mulți Părinți și Scriitori bisericești dau mărturie despre însuflarea Sf. Scripturi. Astfel, Sf. Irineu spune că Scriptura e desăvârșită fiindcă e însuflată de Cuvântul și de Duhul lui Dumnezeu, Gura Domnului, Duhul Sfânt, a rostit cuprinsul Sf. Scripturi, declară Clement Alexandrinul 30 (Clement Alexandrinul, Cuvânt îndemnător către Greci, 9, 82, 1, Migne, P. G., VIII, col. 192).
44. Ce este însuflarea dumnezeiască ?
Însuflarea sau inspirația dumnezeiască este acea înrâurire speciala a lui Dumnezeu asupra autorului Sfânt prin care:
1. mintea lui se luminează în mod excepțional prin lucrarea Duhului Sfânt, primind o putere de pătrundere în tainele adevărurilor dumnezeiești și căreia i se comunica în parte și adevăruri noi, la care n-ar fi putut ajunge niciodată cu puterile proprii, iar voia să se întărește pentru a se hotări și persistă în cele bune;
2. aghiograful este îndemnat să scrie ceea ce știe și ceea ce i se va comunica, ca de sus; și
3. aghiograful este ajutat să nu cadă în vreo greșeală.
Atenagora spune că Duhul Sfânt se servește de gura Proorocilor ca de un organ, așa cum flautistul suflă într-un flaut 31 (Atenagora Atenianul, Solie pentru creștini, 7, 9, Migne, P. G., VI, col. 904, 908). Sf. Ipolit lămurește că Proorocii vorbeau numai puși în mișcare de Cuvântul (Logosul), Care se unea cu ei și Care, asemenea obiectului cu care se atinge chitara, îi făcea să vestească lucrurile voite de Dumnezeu 32 (Sf. Ipolit, Despre Antihrist, 2, Migne, P. G., X, col. 728). Însuflarea ne-o arată limpede Teofil al Antiohiei, în lămurirea pe care o dă în această privință: «Profeții care istorisesc facerea lumii n-au fost de față atunci, dar era de față înțelepciunea lui Dumnezeu, cea care era în El, și Cuvântul cel Sfânt al Său, Care este totdeauna împreună cu El. Acest Cuvânt, fiind Duhul lui Dumnezeu, începutul, înțelepciunea și Puterea Celui Prea Înalt, S-a coborât asupra Profeților și, prin ei, a vorbit despre facerea lumii și despre toate celelalte. Cuvântul lui Dumnezeu S-a folosit de Moise ca de un organ» 33. (Teofil al Antiohiei, Către Autolic, 2, 10, Migne, P. G., VI, col. 1064; Apologeți de limbă greacă în "P.S.B.", Bucuresti, 1985, p. 302) În marea Sa înțelepciune, Dumnezeu vorbește prin oameni, asemenea oamenilor 34 (Fer. Augustin, Despre Cetatea lui Dumnezeu, 17, 62, Migne, P. G., XLI, col. 537), spre a se face înțeles.
45. Sf. Scriptură poate fi înţeleasă uşor ?
Nu. Înţelegerea Sfintei Scripturi nu este la îndemana fiecăruia dintre noi, oamenii, fiindcă adevărurile pe care ea ni le prezintă sunt mai presus de mintea noastră omenească, sunt adevăruri dumnezeieşti care se adresează celor credincioşi şi cu viaţă duhovnicească. De altfel, ea însăşi mărturiseşte că tâlcuirea ei nu e lucru uşor. La întrebarea pe care Filip o pune famenului etiopian, care citea din proorocia lui Isaia, dacă înţelege ce citeşte, cel întrebat răspunde: "Cum aş putea, de nu mă va călăuzi cineva ?" (Fapte 8, 31). Sf. Apostol Petru scrie astfel despre Epistolele Sf. Apostol Pavel: "În toate epistolele sale sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neînvăţaţi şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare" (11 Petru 3, 16). Cele 176 de versete ale Psalmului 118 sunt nu numai o laudă sincera a Legii Domnului, ci şi o rugăciune neîntreruptă pentru dobândirea adevăratei ei înţelegeri. Sf. Părinţi şi Scriitori bisericeşti au arătat, în repetate rânduri, greutăţile întâmpinate pentru înţelegerea Sf. Scripturi. Origen spune că înţelesul Scripturii nu se descoperă de la început cititorilor, mai ales celor necunoscători în lucrurile dumnezeieşti, sau care sunt necredincioşi ori nevrednici. Nu e de mirare, zice el, fiindcă înţelesul Scripturii e un lucru supraomenesc 35 (Origen, Despre principii, 4, 1, 7, CB 5, pp. 302-303). Puţinătatea înţelegerii noastre nu poate pătrunde strălucirea dogmelor 36 (Idem, op. cit., loc. cit., p. 304). Aceasta e una din cauzele principale ale căderii în erezie 37 (Idem, op. cit., 4, 2, 168, p. 305-306). Fericitul Augustin ne recomandă ca părţile neînţelese din Scriptură să le apropiem de altele, care sunt clare, spre a le pătrunde unele prin altele 38 (Fer. Augustin, Despre învăţătura. creştină, 3, 27, 38, Migne, P. L., XXXIV, col. 80). Sf. Ioan Damaschin ne îndeamnă ca: «dacă citim o dată, de doua ori şi nu înţelegem ce citim, să nu ne trândăvim, ci să stăruim, să medităm, sî întrebăm. Căci spune Scriptura: "Întreabă pe tatăl tău să-ţi vadă de ştire, întreabă pe bătrâni şi-ţi vor spune" (Deut. 32, 7). Cunoştinţa nu este a tuturor» 39 (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, 4, 17, trad. D. Fecioru, Bucureşti, 1938, p. 286).
46. Cum trebuie înterpretată sau înţeleasă Sf. Scriptură ?
Sf. Scriptură cuprinde trei înţelesuri:,
1. înţelesul după literă, obştesc, sau istoric;
2. înţelesul mai înaintat sau sufletesc;
3. înţelesul duhovnicesc.
Origen, care e izvoditorul acestor trei trepte ale tălmăcirii Sf. Sripturi, susţine că înţelesul cărţilor însuflate se împarte după cele trei feluri de credincioşi aflători în Biserică: cei simpli, cei înaintaţi şi cei desăvârşiţi. «Cei simpli să-şi întărească (sufletul) ca din trupul Scripturii (numim acest înţeles dupa literă, obştesc şi istoric); dacă însă unii au început să înainteze ceva şi pot sa privească un lucru mai pe larg, să-şi întărească (sufletul) ca din sufletul Scripturii; iar cei care sunt desăvârşiţi şi asemenea acelora despre care Apostolul zice: "Iar înţelepciunea o propovăduim la cei desăvârşiţi; dar nu înţelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci spre slava noastră" (I Cor. 2, 6-7), aceia să se întărească din însăşi legea duhovnicească, care cuprinde umbra bunurilor viitoare. Acelaşi Origen declară cî înţelesul duhovnicesc este cel mai înalt şi trebuie pus înaintea celui material sau istoric 40 (Origen, Comentar la Evanghelia lui Ioan, 10, 5(4), 19, Migne, P. G., XIV, col. 313,). Tâlcuirea dreaptă a Sf. Scripturi e însă aceea care ţine seama de toate cele trei înţelesuri şi le foloseşte potrivit cu ideile, persoanele şi faptele biblice, cum au făcut cei mai mulţi din Sfinţii Părinţi. Sf. Ioan Gură de Aur zice: «Să nu cititi literele în chip simplu, ci să cercetaţi ideile. Dacă cineva se opreşte numai asupra cuvintelor şi nu cercetează nimic mai mult decât cele scrise, multe greşeli va săvârşi") 41 (Sf. Ioan Gură de Aur, La celelalte, contra ereticilor..., Omilia 8, Migne, P. G., XLVIII, col. 769, trad. de prof. Justin Moisescu, Sf. Scriptură şi interpretarea ei în opera Sfântului Ioan Hrisostom, 1942, p. 95).
47. Ce se cere pentru tâlcuirea dreaptă a Sf. Scripturi ?
Tâlcuirea dreaptă a Sf. Scripturi cere:
1. O viaţă curată şi înflorită de virtuţi;
2. Cunoaşterea voii dumnezeieşti prin studiul îndelungat şi smerit al Descoperirii dumnezeieşti;
3. Cunoaşterea învăţăturii Bisericii şi a Sf. Tradiţii.
În privinţa curăţiei vieţii, Sf. Maxim Mărturisitorul spune: «Cunoştinţa întocmai a cuvintelor Duhului se descoperă numai celor vrednici cu Duhul, adică numai acelora care printr-o îndelungată cultivare a virtuţilor, curăţindu-şi mintea de funinginea patimilor, primesc cunoştinţa celor dumnezeieşti, care se întipăreşte şi se asează în ei, de la prima atingere, asemenea unei fete într-o oglindă curată şi străvezie» 42 (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspuns către Talasie, 65, în Filocalia, vol. III, trad. rom. de Pr. Dr. D. Staniloae, p. 420). Viaţa potrivită Duhului duce la cunoaşterea voii dumnezeieşti arătă Sf. Scriptură. Duhul din noi recunoaşte Duhul din Sf. Scriptura, cum observă Mântuitorul însuşi: "De va voi cineva să facă voia Lui (Dumnezeu), va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi" (Ioan 7, 17). Se cuvine să citim Sf. Scriptură cu smerenie, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, cerându-I mai înainte ajutorul ca s-o înţelegem şi având dorinţa caldă de a ne lumina fiinţa prin cuprinsul ei. Atunci când, din pricina puţinătăţii înţelegerii noastre, nu pricepem anumite învăţături din ea, să rugăm pe preot să ne tâlcuiască acele învăţături. Cunoaşterea adâncă a învăţăturii Bisericii şi a Tradiţiei îmbogăţeşte duhul tâlcuirii celei adevărate. O astfel de cunoaştere ajută mult la înţelegerea dreaptă a Sf. Scripturi. Lipsa de temeinică şi adâncă înţelegere a Bibliei, precum şi lipsa legăturii strânse cu Sf. Tradiţie, duce la eresuri şi rătăciri, aspru mustrate de însuşi Mântuitorul, când zice: "Vă rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu" (Matei 22, 29).
